Categories: Fără categorie

Cum arată și cu ce se ocupă în prezent Dana, prima soție a lui Dan Petrescu

Puțini își mai amintesc divorțul prin care a trecut Dan Petrescu. În anii 90, acesta forma un cuplu cu Dana Petrescu, nunta având loc în 1992. Un deceniu mai târziu, antrenorul a trecut printr-un adevărat șoc, aflând că soția îl înșeală cu Radu Niculescu.

Căsnicia dintre Dan și Dana Petrescu s-a încheiat brusc în anul 2003, după ce acesta a aflat că soția îl înșeală. Antrenorul a trecut printr-un adevărat șoc deoarece soția lui avea o relație cu Radu Niculescu, fotbalist, la acea vreme, la FC Național.

La momentul despărțirii, Dana a venit cu o altă variantă, susținând că Radu Niculescu a apărut în viața ei într-un moment în care relația cu Dan Petrescu era pe sfârșite.

„Când m-am despărțit sufletește de Dan, a apărut Radu, care mă urma efectiv ca un cățeluș. Mă aștepta cu buchete de câte 100 de trandafiri şi îmi vorbea irezistibil la telefon. M-am simţit frustrată să renunţ la dorinţele mele pentru a-l urma peste tot pe Dan. Nu am mai putut să îl fac fericit. Am văzut despărţirea ca pe o echilibrare, ca o împăcare cu sine”, spunea Dana, în urmă cu câțiva ani, conform celor de la Playsport.ro.

Imediat după încheierea relației cu Dan Petrescu, Dana a dispărut din atenția publică, alegându-se și cu o pensie alimentară mare, în valoare de 100.000 de dolari pe an. Ulterior, relația ei cu Radu Niculescu s-a sfârșit, iar ea a găsit pe altcineva, fiind vorba despre un jurist cu 12 ani mai mic.

”După 17 ani de când ne-am cunoscut, pot spune că mă aflu într-o relație. Mereu am fost preocupată de relații și am primit darul unei relații cu multe provocări. Fiecare provocare a adus schimbare, creștere și auto-cunoaștere. Am crezut că noi alegem partenerul. Nimic mai puțin adevărat. Partenerul este adevăratul maestru, relația este adevărata școală”, a scris Dana Petrescu pe Facebook.

În prezent, Dana are 57 de ani și este specialist în terapie psihosexuală și de cuplu, deținând o clinică în București.

BREAKING NEWS

Recent Posts

Doamne! Accident CUMPLIT noaptea trecută pe autostrada…

Un accident rutier grav a avut loc miercuri seara, în jurul orei 21:20, pe Autostrada…

6 ore ago

ULTIMĂ ORĂ! Sunt anunțate controale în…

Ministrul Sănătății anunță controale în spitalele publice din țară. Rogobete spune că a primit mai…

6 ore ago

Ți se rupe sufletul! Ștefan își caută părinții după ce…

Ștefan își caută familia biologică prin intermediul internetului, după ce a fost adoptat de mic…

6 ore ago

Andreea Pirui, arestată într-un dosar de…

Andreea Pirui este vizată într-un dosar de trafic de droguri de mare risc instrumentat de…

6 ore ago

Eliminată de la Asia Express, Loredana Chivu se poate întoarce la „munca” ei. Ce oferă pentru 20 euro

În ediția de seara trecută a emisiunii „Asia Express”, Loredana Chivu a fost eliminată din…

6 ore ago

Gata, e oficial! Noua vârstă de pensionare…

Din vara anului 2026, vârsta de pensionare și vechimea în muncă necesară vor crește treptat…

7 ore ago