Andreea Pirui este vizată într-un dosar de trafic de droguri de mare risc instrumentat de DIICOT Cluj.
Tribunalul Cluj a dispus arestarea sa preventivă în lipsă, după ce anchetatorii au stabilit că aceasta ar fi fost implicată într-o operațiune de procurare și introducere în țară a unor substanțe interzise, notează monitoruldesălaj.
Operațiunea a fost descoperită pe 2 noiembrie 2026, când bărbatul s-a întors din Olanda, fiind prins în flagrant în municipiul Arad. Acesta transporta cocaină și peste un kilogram de substanță psihoactivă, ascunse într-o pernă.
Anchetatorii susțin că drogurile erau destinate comercializării în județele Cluj și Sălaj.
În dosar sunt cercetate patru persoane. Bărbatul de 36 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT, în timp ce Andreea Pirui și Daniel Lingurar s-ar sustrage urmăririi penale.
Potrivit informațiilor din anchetă, Andreea Pirui ar fi beneficiat și de sprijinul unei rude prin alianță. Acesta, aflat în penitenciar, ar fi încurajat-o și i-ar fi oferit sfaturi pe parcursul presupusei activități infracționale.
Pe 3 noiembrie, polițiștii au efectuat șapte percheziții domiciliare, iar în urma acestora au fost ridicate mai multe mijloace de probă. Ulterior, pe 4 noiembrie, procurorii DIICOT au solicitat Tribunalului Cluj arestarea preventivă în lipsă a celor doi inculpați care nu au fost găsiți de anchetatori.
Cercetările vizează infracțiuni de trafic internațional și intern de droguri de mare risc, precum și operațiuni ilegale cu produse susceptibile să aibă efecte psihoactive. Ancheta este desfășurată de DIICOT Cluj, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca.
Potrivit procurorilor, ea și un alt inculpat, ar fi convins un bărbat de 36 de ani să se deplaseze în Olanda pentru a cumpăra cocaină și substanțe psihoactive. Aceștia i-ar fi pus la dispoziție banii necesari achiziției și călătoriei, asigurând inclusiv transportul și cheltuielile de deplasare.
Un accident rutier grav a avut loc miercuri seara, în jurul orei 21:20, pe Autostrada…
Ministrul Sănătății anunță controale în spitalele publice din țară. Rogobete spune că a primit mai…
Ștefan își caută familia biologică prin intermediul internetului, după ce a fost adoptat de mic…
În ediția de seara trecută a emisiunii „Asia Express”, Loredana Chivu a fost eliminată din…
Din vara anului 2026, vârsta de pensionare și vechimea în muncă necesară vor crește treptat…
Circulație blocată la metrou miercuri seara, după ce o tânără a sărit pe șine în…