Categories: Fără categorie

Cine ar putea să iasă la pensie mai repede, în România. Guvernul va lua decizia pentru șapte județe din țară

O anumită categorie de români ar putea să iasă mai repede la pensie, decât s-ar fi așteptat. Este vorba despre șapte județe din țară, în privința cărora Guvernul va lua o decizie. Iată criteriile care se iau în considerare și care sunt zonele din țară.

  • Cine ar putea să se pensioneze mai repede
  • Sun vizate șapte județe din țară

Guvernul continuă să facă schimbări în ceea ce privește pensiile, iar acum este vorba despre vârsta la care românii vor putea să iasă la pensie. Dacă până acum criteriile au fost vârsta sau condiția medicală, acum este vorba despre oamenii din șapte județe din țară, care ar putea să iasă la pensie mai repede decât se știa în mod obișnuit.

Cine ar putea să iasă la pensie mai devreme în România

Va fi introdus un nou criteriu după care oamenii pot să se ghideze ca să iasă mai repede la pensie. Acesta nu are legătură cu ceea ce știau românii până acum, ci se referă tocmai la gradul de poluare din orașul în care au trăit. Și din acest punct de vedere au fost introduse câteva condiții necesare ca să fie acceptat.

Așadar, până acum Senatul a adoptat proiectul care prevede ca românii care locuiesc în Arad, Pitești sau Giurgiu să poată să iasă mai repede la pensie. Vârsta lor de pensie va fi redusă standard cu doi ani față de cazurile generale. Lista zonelor în care locuitorii vor putea beneficia de acest lucru s-a extins și pentru Arad, Tudor Vladimirescu, Cicir, Horea, Mandruloc, din județul Arad.

În ceea ce privește județul Maramureș, decizia va fi luată pentru localități precum Cavnic, Băiuț, Cicârlău, Şişeşti, Deseşti, Satulung, Remetea și Copalnic Mănăstur. Alte județe vizate mai sunt Alba, Bacău și Giurgiu.

”Studiile efectuate în aceste zone arată că speranţa de viaţă este cu 6-10 ani mai scăzută decât media naţională (din cauza poluării – n.r.), până la data de 31 decembrie 2030 finalizându-se programele de depoluare”, a declarat inițiatorul proiectului.

Condiția principală impusă de Guvern

Având în vedere că este o situație specială, oamenii trebuie să respecte o anumită condiție, în funcție de care se vor putea pensiona sau nu mai repede. Aceasta prevede ca oamenii să fi trăit într-un loc cu grad înalt de poluare pentru minim 30 de ani.

BREAKING NEWS

Recent Posts

Doamne! Accident CUMPLIT noaptea trecută pe autostrada…

Un accident rutier grav a avut loc miercuri seara, în jurul orei 21:20, pe Autostrada…

17 ore ago

ULTIMĂ ORĂ! Sunt anunțate controale în…

Ministrul Sănătății anunță controale în spitalele publice din țară. Rogobete spune că a primit mai…

17 ore ago

Ți se rupe sufletul! Ștefan își caută părinții după ce…

Ștefan își caută familia biologică prin intermediul internetului, după ce a fost adoptat de mic…

17 ore ago

Andreea Pirui, arestată într-un dosar de…

Andreea Pirui este vizată într-un dosar de trafic de droguri de mare risc instrumentat de…

17 ore ago

Eliminată de la Asia Express, Loredana Chivu se poate întoarce la „munca” ei. Ce oferă pentru 20 euro

În ediția de seara trecută a emisiunii „Asia Express”, Loredana Chivu a fost eliminată din…

17 ore ago

Gata, e oficial! Noua vârstă de pensionare…

Din vara anului 2026, vârsta de pensionare și vechimea în muncă necesară vor crește treptat…

17 ore ago