Categories: Fără categorie

Tânăra din Sibiu răpită a fost găsită. Copila era promisă și ar fi fost furată chiar de tânărul pe care îl iubea

Fata de 14 ani, răpită noaptea trecută din orașul Tălmaciu, a fost găsită într-o casă din satul Vad, județul Brașov unde se afla împreună cu iubitul ei, tânărul de 23 de ani suspectat că a pus la cale totul.

Polițiștii sibieni, cu sprijinul polițiștilor din Brașov, au găsit-o pe minoră într-un imobil de pe raza localității Vad, comuna Șercaia, județul Brașov.

Copila de 14 ani și iubitul său de 23 de ani sunt sunt conduși la sediul poliției din Sibiu. Cei doi vor fi audiați pentru a povesti cum s-au derulat evenimentele.

Copila pare teafăra, dar anchetatorii trebuie să afle dacă nu cumva, după răpire, a fost victima altor infracțiuni.

Cei patru bărbați reținuți au între 20 și 40 de ani și sunt din Avrig, respectiv Mârșa.

Sunt acuzați că, duminică, în jurul orei 03.30, au năvălit într-o casă din orașul Talmaciu, de unde au luat-o cu forța pe Luminița, o copilă de 14 ani pe care au urcat-o într-o mașină și au fugit.

Imediat a fost declanșat mecanismul „alertă răpire copil”, iar fotografia fetei și cea a suspectului au fost distribuite în întreaga țară.

Tânăra ar fi fost promisă 

Se pare că la mijloc ar fi o neînțelegere legată de căsătorie.

Părintii ar fi promis-o pe tânără unui bărbat pe care ea nu-l iubește. În schimb, spun anchetatorii, fata ar fi îndrăgostită de individul de 23 de ani.

BREAKING NEWS

Recent Posts

S-A AFLAT! MOTIVUL pentru care Daniela vrea să-l dea în judecată pe Valentin…

În ediția de vineri a emisiunii matrimoniale „Casa iubirii”, Daniela îl va amenința pe Valentin.…

4 ore ago

ALERTĂ în Neamț!

Fragmente de dronă găsite în Neamț shutterstock O descoperire neobişnuită a fost făcută joi, 5…

4 ore ago

Anca Alexandrescu îi cere public lui George Simion explicații despre relația cu Marcel Ciolacu și despre…

Anca Alexandrescu îl acuză public pe George Simion și solicită explicații clare despre legătura sa…

4 ore ago

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) introduce noi taloane de pensie, de culoare mov, pentru o…

Casa Națională de Pensii Publice introduce începând cu luna noiembrie un nou model de taloane…

4 ore ago

Toți românii trebuie să știe! Actele de identitate…

Senatul a aprobat un proiect de lege care prevede trimiterea de notificări electronice către cetățeni…

4 ore ago

Jaf de 1 milion de euro la vila din Portugalia a jurnalistei Ana Maria Gheorghe. Claudiu Pătrașcu, fostul crai de Dorobanți, e principalul…

Claudiu Pătraşcu, fostul crai de Dorobanți, este suspect în cazul unui jaf de un milion…

4 ore ago