Primăria din orașul francez Limoges a fost aproape complet distrusă de un incendiu provocat de protestatari. Acoperișul clădirii istorice, veche de 143 de ani, s-a prăbușit în timpul violențelor izbucnite la manifestațiile împotriva scumpirilor. Peste 1.200 de persoane au fost arestate, după ce protestele au degenerat și au creat haos pe străzi.
„Acoperişul s-a prăbuşit peste etajele inferioare, cu excepţia aripii vestice, iar două treimi din exteriorul clădirii au dispărut deja”, a declarat prefectul Maurice Barate, citat de presa franceză.
Clădire istorică de 143 de ani, distrusă de protestatari
Peste 1.200 de persoane au fost arestate, după ce protestele s-au transformat în adevărate confruntări cu poliția, incendieri și jafuri.
Forțele de ordine au fost nevoite să folosească gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanții violenți. „Acoperișul s-a prăbușit peste etajele inferioare, cu excepția aripii de vest, iar două treimi din înveliș au dispărut deja”, a precizat prefectul local, Maurice Barate, potrivit France24. Guvernul francez a acuzat grupările de extremă stângă că au contribuit la izbucnirea violențelor și a actelor de vandalism.
Un accident rutier grav a avut loc miercuri seara, în jurul orei 21:20, pe Autostrada…
Ministrul Sănătății anunță controale în spitalele publice din țară. Rogobete spune că a primit mai…
Ștefan își caută familia biologică prin intermediul internetului, după ce a fost adoptat de mic…
Andreea Pirui este vizată într-un dosar de trafic de droguri de mare risc instrumentat de…
În ediția de seara trecută a emisiunii „Asia Express”, Loredana Chivu a fost eliminată din…
Din vara anului 2026, vârsta de pensionare și vechimea în muncă necesară vor crește treptat…