Călătorii din București care ascultă muzică fără căști sau vorbesc pe speaker în mijloacele de transport în comun se vor confrunta cu sancțiuni usturătoare pentru tulburarea liniștii publice.
STB și Metrorex pregătesc campanii de informare pentru a descuraja aceste obiceiuri și avertizează că nerespectarea regulilor va fi penalizată prin lege.
Sancțiuni pentru călătorii gălăgioși
Călătorii din București care ascultă muzică, se uită la videoclipuri, ascultă mesaje audio sau vorbesc pe speaker la volum ridicat în mijloacele de transport în comun riscă amenzi de până la 1.000 de lei pentru tulburarea liniștii publice.
Decizia vine după ce tot mai mulți oameni s-au plâns de cei care folosesc telefonul fără căști.
Pentru a opri acest obicei și a asigura confortul pasagerilor, STB și Metrorex vor lansa campanii de informare, dar vor aplica și sancțiunile prevăzute de lege.
„Urmează să înceapă mai mult campanii și în ceea ce privește vorbitul la telefon într-un mod sau să asculți reel-urile de pe telefon la un volum foarte mare, astfel încât să creezi un disconfort celor din tren”, a declarat Marian Artimon, sindicalist, potrivit RomâniaTV.
Sancțiuni există și în alte țări din Europa
Specialiștii spun că acest obicei de a folosi telefonul oriunde fără reținere apare deoarece linia dintre viața privată și cea publică a dispărut treptat, iar tendința este amplificată de tehnologia modernă.
„Au apărut din cauza lipsei unei granițe stabile dintre intimitatea psihologică și intimitatea fizică, iar telefoanele mobile din ce în ce mai avansate contribuie foarte mult la accentuarea acestei distincții”, explică sociologul Dragoș Obreja, potrivit sursei citate.
Această problemă există și în alte țări europene, cum ar fi Anglia, unde amenzile pot ajunge până la 1.000 de lire sterline.
Pentru a evita sancțiunile de până la 1.000 de lei, STB le recomandă călătorilor să folosească căști sau să asculte mesajele audio ținând telefonul la ureche.
Un accident rutier grav a avut loc miercuri seara, în jurul orei 21:20, pe Autostrada…
Ministrul Sănătății anunță controale în spitalele publice din țară. Rogobete spune că a primit mai…
Ștefan își caută familia biologică prin intermediul internetului, după ce a fost adoptat de mic…
Andreea Pirui este vizată într-un dosar de trafic de droguri de mare risc instrumentat de…
În ediția de seara trecută a emisiunii „Asia Express”, Loredana Chivu a fost eliminată din…
Din vara anului 2026, vârsta de pensionare și vechimea în muncă necesară vor crește treptat…