Categories: Fără categorie

Rostește din toată INIMA, în fiecare dimineață, Rugăciunea care îndepărtează dușmanii VĂZUȚI și NEVĂZUȚI.

La prima vedere, toți trebuie să trăim în liniște și armonie. Din păcate însă, nu există om fără dușmani, iar mulți se plâng că aceștia le fac mari probleme, ba se lovesc și de multe atacuri energetice din partea acestora.

Iată ce rugăciune trebuie să citiți ca să scăpați de aceste atacuri. Veți rămâne surprinși când veți vedea ce efect incredibil are asupra celor care vă vor răul. Iată mai jos și textul rugăciunii:

„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel unul născut din Tatăl, mai înainte de veci, Care de bună voie ai primit cele veșnice pe cruce pentru mântuirea neamului omenesc și ca un mielușel fără de glas împotriva celui ce-l sfârșește, așa nu Ți-ai deschis gura;

Căci pe cruce fiind răstignit între cei doi tâlhari și batjocoririle de la cei potrivnici primind, spre cer Ți-ai ridicat ochii și cu bunătate Te-ai rugat: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac”.

Tu, Doamne, ne-ai învățat să nu stăm împotriva celui rău și ai zis: „De te va lovi cineva peste obrazul cel drept, întoarce-i și pe cel stâng”. Asemenea Tu ne-ai poruncit zicând: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Părintelui vostru cel din ceruri, căci El răsare soarele Său peste cei buni și peste cei răi, și plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți, Amin.”

BREAKING NEWS

Recent Posts

Doamne! Accident CUMPLIT noaptea trecută pe autostrada…

Un accident rutier grav a avut loc miercuri seara, în jurul orei 21:20, pe Autostrada…

12 ore ago

ULTIMĂ ORĂ! Sunt anunțate controale în…

Ministrul Sănătății anunță controale în spitalele publice din țară. Rogobete spune că a primit mai…

12 ore ago

Ți se rupe sufletul! Ștefan își caută părinții după ce…

Ștefan își caută familia biologică prin intermediul internetului, după ce a fost adoptat de mic…

12 ore ago

Andreea Pirui, arestată într-un dosar de…

Andreea Pirui este vizată într-un dosar de trafic de droguri de mare risc instrumentat de…

12 ore ago

Eliminată de la Asia Express, Loredana Chivu se poate întoarce la „munca” ei. Ce oferă pentru 20 euro

În ediția de seara trecută a emisiunii „Asia Express”, Loredana Chivu a fost eliminată din…

12 ore ago

Gata, e oficial! Noua vârstă de pensionare…

Din vara anului 2026, vârsta de pensionare și vechimea în muncă necesară vor crește treptat…

12 ore ago