Categories: Fără categorie

Românul care se numără printre victimele TRAGEDIEI din Spania a…

Românul a primit îngrijiri medicale și urmează să fie supus unor investigații amănunțite. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că a reușit să îl identifice și să intre în contact cu el. În paralel, autoritățile române continuă verificările pentru a stabili dacă printre victimele incidentului feroviar din Spania mai există persoane de naționalitate română.

Ce au transmis autoritățile despre cetățeanul român
În după-amiaza zilei de miercuri, 28 octombrie 2026, consulul României la Ciudad Real și atașatul pentru afaceri interne din cadrul Ambasadei României la Madrid s-au prezentat la locul tragediei, în regim de urgență, pentru a se informa despre identitatea și cetățenia victimelor, conform unui anunț făcut de MAE.

„De asemenea, MAE precizează că echipa oficiului consular de la Ciudad Real a fost suplimentată cu un consul din cadrul Consulatului General al României la Madrid, pentru sprijin în gestionarea activității pe perioada crizei generate”, a transmis MAE.
Conform MAE, pasagerul cu cetățenie română a fost identificat în urma acțiunilor demarate de reprezentanții oficiului consular și pe baza datelor înscrise pe listele persoanelor care cumpăraseră bilete pe rutele operate de cele două trenuri implicate în incident.

Până în prezent, 68 de persoane și-au pierdut viața în urma incidentului feroviar.

Oficiul consular a luat legătura cu românul, care a confirmat că a fost vătămat în urma ciocnirii celor două trenuri. Acesta le-a explicat autorităților că a primit îngrijiri medicale și nu este internat, la momentul de față, dar urmează să fie supus unor investigații medicale suplimentare în cursul zilei de astăzi.

MAE a mai transmis că, până la momentul actual, autoritățile spaniole nu au anunțat Consulatul României la Ciudad Real cu privire la existența altor cetățeni de naționalitate română printre victime. De asemenea, la nivelul oficiului consular nu au fost primite solicitări de asistență.
„Reprezentanții Consulatului României la Ciudad Real și atașatul pentru afaceri interne din cadrul Ambasadei României la Madrid continuă dialogul permanent cu autoritățile locale și sunt pregătiți să acorde asistența necesară, conform competențelor, dacă situația o va impune. Ministerul Afacerilor Externe va reveni cu precizări pe măsură ce vor fi disponibile informații suplimentare”, a mai transmis MAE.

BREAKING NEWS

Recent Posts

Doamne! Accident CUMPLIT noaptea trecută pe autostrada…

Un accident rutier grav a avut loc miercuri seara, în jurul orei 21:20, pe Autostrada…

6 ore ago

ULTIMĂ ORĂ! Sunt anunțate controale în…

Ministrul Sănătății anunță controale în spitalele publice din țară. Rogobete spune că a primit mai…

6 ore ago

Ți se rupe sufletul! Ștefan își caută părinții după ce…

Ștefan își caută familia biologică prin intermediul internetului, după ce a fost adoptat de mic…

6 ore ago

Andreea Pirui, arestată într-un dosar de…

Andreea Pirui este vizată într-un dosar de trafic de droguri de mare risc instrumentat de…

6 ore ago

Eliminată de la Asia Express, Loredana Chivu se poate întoarce la „munca” ei. Ce oferă pentru 20 euro

În ediția de seara trecută a emisiunii „Asia Express”, Loredana Chivu a fost eliminată din…

6 ore ago

Gata, e oficial! Noua vârstă de pensionare…

Din vara anului 2026, vârsta de pensionare și vechimea în muncă necesară vor crește treptat…

7 ore ago