Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Romania

Băiatul lui Jorge de aproape patru ani se joacă numai cu păpuși, poartă rochițe și își face unghiile cu ojă: „David îmi spune că el e fetiță” Cântărețul a crezut la început că e o glumă! Ce a făcut apoi băiețelul, spre uimirea părinților și surorilor lui mai mari

De câteva luni, Jorge se confruntă cu o situaţie neaşteptată în legătură cu fiul lui cel mic. A ales să înţeleagă despre ce e vorba,…

O ROMÂNCĂ L-A CONVINS PE UN SPANIOL DE 93 DE ANI SĂ-ȘI SCHIMBE TESTAMENTUL. OAMENII LEGII AU INTRAT PE FIR ȘI AU DESCOPERIT CĂ TÂNĂRA NU ERA LA PRIMA EXPERIENȚĂ DE ACEST GEN

O anchetă deschisă în Spania o are ca principala protagonistă pe o tânără româncă. Se pare că femeia a reușit să păcălească un bătrân în…

„Mă despărțisem de iubit și am dat o fugă la Craiova! M-am urcat în tren, iar în compartiment a intrat un tânăr care m-a întrebat dacă e liber. La cât era de frumos, îmi venea să zic da în gura mare, dar mi-am adus aminte că-mi lipsește un dinte. Pare amuzant, dar ce-a urmat mi-a schimbat întreaga viața..” Așa ceva nici că am mai auzit:

La toamnă va fi nuntă mare la noi în familie: mă mărit cu bărbatul pe care l-am cunoscut nici de jumătate de an, în tren,…