Categories: Fără categorie

Cum a descoperit un cuplu că e spionat la cabana din Avrig cu 2 camere: ,,Filma…

De la o întâlnire între prieteni, la şocul vieţii lor. Doi tineri din Mediaş au găsit în dormitorul şi baia cabanei din Avrig unde erau cazaţi camere de filmat ascunse în prize. Cazul a ajuns la Parchet.

Nimic nu pare neobişnuit la acest adaptor de priză. La prima vedere, cel puţin. La o verificare amănunţită, însă, un cuplu de turişti a avut şocul vieţii. „Era băgată în priza din faţa patului nostru. Acest dispozitiv filma full HD, toate detaliile ce se pot întâmpla într-un pat. Şi în baie aveam un al doilea dispozitiv, în priza din faţa duşului”, a declarat Felicia Kopan, turistă. Camera cabanei din Avrig unde erau ei cazaţi nu era singura „atent supravegheată”. Cei doi soţi au căutat peste tot. Şi au mai găsit un dispozitiv identic într-o altă încăpere. Iniţial, l-au bănuit pe proprietarul pensiunii. Ulterior, au aflat că cel care a organizat totul era chiar amicul lor. Bărbatul a distrus imediat probele.

O astfel de faptă poate fi pedepsită cu până la 5 ani de închisoare

„De la etajul unul, până la parter, unde voiam să vedem şi noi ce imagini sunt pe acele camere, cardurile au ajuns rupte! În mâna acestui individ”, a declarat Felicia Kopan, turistă. Tehnologia a ajuns atât de departe, încât camerele, mici şi de greu de observat, pot fi montate oriunde, într-un apartament. În dormitor, în ceasuri deșteptătoare, încărcătoare USB, veioze sau – în baie – în oglinzi sau suporturi de obiecte. Atenţia trebuie îndreptată către obiecte aşezate neobişnuit sau poziționate către spaţii precum patul, ori cabina de duș. Iar câteva dintre aceste obiecte pot fi televizorul, unitatea de aer condiţionat, un detector de fum, poate o aplică.

Însă legea pedepseşte astfel de fapte. Camerele de supraveghere pot fi instalate legal doar în spaţii comune, cum ar fi holuri sau sufragerii. Şi e obligatoriu ca oaspeţii să fie anunţaţi clar – prin afişe vizibile pe care să scrie „Zonă supravegheată video”. „Sunt camere de luat vederi pe spaţiile comune, în lifturi. Este absolut normal, sau în recepţii, iar interzis, într-adevăr, este în camere sau în zonele de interior”, a declarat Cristian Barhalescu, preşedintele ANAT. O astfel de faptă poate fi pedepsită cu până la 5 ani de închisoare, pentru violarea vieții private.

BREAKING NEWS

Recent Posts

Doamne! Accident CUMPLIT noaptea trecută pe autostrada…

Un accident rutier grav a avut loc miercuri seara, în jurul orei 21:20, pe Autostrada…

6 ore ago

ULTIMĂ ORĂ! Sunt anunțate controale în…

Ministrul Sănătății anunță controale în spitalele publice din țară. Rogobete spune că a primit mai…

6 ore ago

Ți se rupe sufletul! Ștefan își caută părinții după ce…

Ștefan își caută familia biologică prin intermediul internetului, după ce a fost adoptat de mic…

6 ore ago

Andreea Pirui, arestată într-un dosar de…

Andreea Pirui este vizată într-un dosar de trafic de droguri de mare risc instrumentat de…

6 ore ago

Eliminată de la Asia Express, Loredana Chivu se poate întoarce la „munca” ei. Ce oferă pentru 20 euro

În ediția de seara trecută a emisiunii „Asia Express”, Loredana Chivu a fost eliminată din…

6 ore ago

Gata, e oficial! Noua vârstă de pensionare…

Din vara anului 2026, vârsta de pensionare și vechimea în muncă necesară vor crește treptat…

7 ore ago