Calendar Ortodox, vineri, 24 februarie 2023. Sărbătoare cu cruce neagră! Biserica amintește astăzi de Întâia şi a doua aflare a Capului Sf. Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului.Zi
de post cu dezlegare la ouă, lapte și brânză.
Calendar Ortodox, vineri, 24 februarie 2023
Conform Calendarului Ortodox, Biserica amintește astăzi de Întâia şi a doua aflare a Capului Sf. Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului. Este sărbătoare cu cruce neagră și zi de post cu dezlegare la ouă, lapte și brânză.
Conform tradiției bisericești, după executarea lui Ioan Botezătorul, discipolii săi i-au îngropat trupul în orașul Sebastia, dar Irodiada a luat capul tăiat și l-a îngropat într-un morman de bălegar.
Mai târziu, Sfânta Ioana, care era căsătorită cu ispravnicul lui Irod, a luat în secret capul și l-a îngropat pe Muntele Măslinilor, unde a rămas ascuns timp de secole.
Prima aflare a avut loc în secolul al IV-lea. Terenul de pe Muntele Măslinilor unde a fost înmormântat capul Sfîntului a devenit proprietatea unui funcționar guvernamental care a devenit călugăr cu numele de Inocențiu. El a construit acolo o biserică și o chilie monahală.
Când a început să sape fundația, a descoperit vasul în care se afla capul lui Ioan Botezătorul, dar temându-se că moaștele ar putea fi pângărite de necredincioși, le-a ascuns din nou în același loc în care fuseseră găsite. La moartea sa, biserica s-a părăginit și a fost distrusă.
A doua aflare a avut loc în anul 452 și este amintită la data de 24 februarie. Doi călugări au descoperit Capul Sfântului, cu ajutorul unor viziuni și l-au înmânat unui olar întâlnit pe drum. În cele din urmă, un ieromonah arian cu numele de Eustathius a intrat în posesia acestuia, folosindu-l pentru a atrage adepți ai învățăturilor sale.
El a îngropat capul într-o peșteră din apropiere de Emesa. În acel loc s-a contruit o mănăstire, iar Sfântul Ioan s-a arătat conducătorului ei. Astfel, acesta a descoperit relicva.
Tradiții și obiceiuri românești
În această zi cu cruce neagră este interzisă munca. Biserica vorbește despre „păcatul nerespectării zilelor de odihnă” și a celor însemnate cu cruce roșie. Când se respectă aceste zile, se produce un echilibru cosmic, biologic, ecologic, psihologic si mai ales duhovnicesc. Când nu se respectă aceste zile de odihnă vine pedeapsa lui Dumnezeu peste acea familie.
De asemenea, este interzis lucrul la câmp, acasă, deoarece acestea atrag certuri, necazuri, boli, despărțiri.
Femeile nu au voie să spele, să coasă, să măture.
Postul Paștelui 2023. Tradiția Bisericii pentru post
Evenimente importante din 24 februarie
Un accident rutier grav a avut loc miercuri seara, în jurul orei 21:20, pe Autostrada…
Ministrul Sănătății anunță controale în spitalele publice din țară. Rogobete spune că a primit mai…
Ștefan își caută familia biologică prin intermediul internetului, după ce a fost adoptat de mic…
Andreea Pirui este vizată într-un dosar de trafic de droguri de mare risc instrumentat de…
În ediția de seara trecută a emisiunii „Asia Express”, Loredana Chivu a fost eliminată din…
Din vara anului 2026, vârsta de pensionare și vechimea în muncă necesară vor crește treptat…