Ministerul Afacerilor Externe (MAE) le recomandă românilor care se află în Franța sau care au în plan să călătorească în această țară să se informeze înainte de a porni la drum, în condițiile în care sâmbătă, 24 octombrie, sunt programate proteste și acțiuni de blocare în mai multe orașe.
Manifestațiile ar putea afecta circulația rutieră, transportul feroviar și aerian, precum și transportul public, mai ales în marile centre urbane.
Potrivit avertizării transmise de MAE, acțiunile de protest ar putea viza atât zone centrale ale orașelor, cât și puncte importante pentru desfășurarea traficului și aprovizionare.
„Mobilizările ar urma să includă manifestaţii în centrele urbane, precum şi posibile blocaje sau acţiuni punctuale în intersecţii rutiere, sensuri giratorii, staţii de alimentare cu carburanţi, noduri feroviare şi depozite petroliere. În acest context, sunt posibile perturbări ale transportului în comun, traficului rutier, feroviar şi aerian, în special în marile aglomerări urbane şi în apropierea infrastructurilor vizate de apelurile la blocaj”, arată MAE.
Pentru a evita întârzierile și eventualele modificări ale programului de călătorie, cetățenii români sunt îndemnați să consulte sursele oficiale de informare privind circulația.
În cazul transportului feroviar, informațiile actualizate sunt disponibile în aplicația SNCF Connect. Pentru deplasările cu transportul public în Paris, călătorii pot folosi aplicația Bonjour RATP sau pot accesa site-ul https://www.ratp.fr/infos-trafic.
De asemenea, situația zborurilor poate fi verificată pe portalul aeroporturilor pariziene Charles de Gaulle și Orly, la adresa https://www.parisaeroport.fr/passagers/les-vols, precum și pe paginile oficiale ale aeroporturilor din localitățile de plecare sau de destinație.
Autoritățile române îi sfătuiesc pe cetățeni să stea departe de locurile în care au loc manifestații, să evite zonele aglomerate și să respecte instrucțiunile transmise de autoritățile franceze. Totodată, este recomandată urmărirea constantă a informațiilor publicate în mass-media, pentru a putea adapta traseele în funcție de evoluția situației.
Românii care au nevoie de sprijin consular pot contacta Consulatul General al României la Paris, la numerele de telefon +33147052966 și +33147052755.
Pentru situațiile dificile care necesită intervenție de urgență, MAE pune la dispoziție următoarele numere, în funcție de circumscripția consulară:
Consulatul General al României la Paris: +33680713729
Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164
Consulatul General al României la Lyon: +33643627736
Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022
Informații suplimentare pot fi consultate pe site-urile misiunilor diplomatice și consulare ale României: https://paris.mae.ro, https://cgparis.mae.ro/, https://lyon.mae.ro, https://marsilia.mae.ro, https://strasbourg.mae.ro și www.mae.ro.
MAE reamintește, totodată, că românii care călătoresc în străinătate pot utiliza aplicația „Călătorește informat”, disponibilă pentru Android și iOS, pentru a accesa recomandări și informații utile înainte și pe durata deplasărilor.
Un accident rutier grav a avut loc miercuri seara, în jurul orei 21:20, pe Autostrada…
Ministrul Sănătății anunță controale în spitalele publice din țară. Rogobete spune că a primit mai…
Ștefan își caută familia biologică prin intermediul internetului, după ce a fost adoptat de mic…
Andreea Pirui este vizată într-un dosar de trafic de droguri de mare risc instrumentat de…
În ediția de seara trecută a emisiunii „Asia Express”, Loredana Chivu a fost eliminată din…
Din vara anului 2026, vârsta de pensionare și vechimea în muncă necesară vor crește treptat…