Copiii cu vârste între 6 și 12 ani din Sectorul 1 al Capitalei ar putea beneficia de un sprijin financiar de 250 de lei pe lună pentru plata abonamentelor la cluburi sportive, începând cu 1 ianuarie 2027.
Consiliul Local a aprobat programul „O șansă la sport”, destinat copiilor care îndeplinesc anumite criterii sociale și educaționale, potrivit Observator.
Conform proiectului aprobat, de acest ajutor vor putea beneficia copiii care învață la o unitate de învățământ de stat sau privată din Sectorul 1 și provin din familii cu venituri nete de cel mult 4.000 de lei pe membru de familie. Sunt eligibili și copiii care beneficiază de bursă socială sau au cerințe educaționale speciale, conform condițiilor stabilite pentru program.
Sprijinul financiar va putea fi utilizat exclusiv pentru plata abonamentelor la cluburile sportive validate în cadrul programului. În cazul în care abonamentul costă mai puțin de 250 de lei pe lună, va fi decontată doar suma aferentă acestuia. Dacă prețul abonamentului depășește valoarea sprijinului, diferența va trebui achitată de familie. Programul este prevăzut să înceapă la 1 ianuarie 2027, cu un buget anual de maximum 10 milioane de lei.
Primarul Sectorului 1, George Tuță, a declarat că programul urmărește simplificarea procedurilor de înscriere și utilizarea mai eficientă a fondurilor publice.
„Prin proiectul „O şansă la sport”, schimbăm sistemul, astfel încât banii publici să fie cheltuiţi mai corect şi mai eficient. Nu mai vrem dosare complicate şi drumuri inutile. Înscrierea se va putea face online sau cu asistenţă pentru părinţii care au nevoie de ajutor. Voucherul pe hârtie va fi înlocuit cu un card nominal, alimentat lunar, care poate fi folosit doar la clubul sportiv ales”, a declarat primarul Sectorului 1, George Tuţă.
Un accident rutier grav a avut loc miercuri seara, în jurul orei 21:20, pe Autostrada…
Ministrul Sănătății anunță controale în spitalele publice din țară. Rogobete spune că a primit mai…
Ștefan își caută familia biologică prin intermediul internetului, după ce a fost adoptat de mic…
Andreea Pirui este vizată într-un dosar de trafic de droguri de mare risc instrumentat de…
În ediția de seara trecută a emisiunii „Asia Express”, Loredana Chivu a fost eliminată din…
Din vara anului 2026, vârsta de pensionare și vechimea în muncă necesară vor crește treptat…