Potrivit unui raport CIA, există riscul unui eventual complot rusesc de lansare a unor drone de tip „Gerbera” de pe nave comerciale din Marea Mediterană, relatează cotidianul spaniol El Mundo. Articolul citat se bazează pe mărturia unei surse anonime din cadrul serviciilor de informații lituaniene, scrie Defense News.
Conform publicației spaniole, experții CIA au evaluat că Spania, Franța sau Italia ar putea fi țintele acestor atacuri, dronele urmând să fie lansate din apele internaționale ale Mediteranei și să parcurgă distanța până la țările de coastă în decurs de una sau două ore.
Drona „Gerbera” a fost aleasă datorită dimensiunilor sale reduse – are o anvergură a aripilor de doar 2,5 metri, ceea ce permite ascunderea ei cu ușurință, a scris El Mundo.
Aceste drone au o rază de acțiune maximă de 600 de kilometri, în funcție de încărcătură și de condițiile de mediu, și transportă un focos relativ mic, capabil însă să provoace incendii, să distrugă componente expuse ale infrastructurii sau să genereze turbulențe politice și economice.
Dronele urmau să fie ascunse în containere, o operațiune descrisă de CIA ca fiind „deloc dificilă”, înainte de a fi lansate cu ajutorul unei catapulte pentru misiunile de atac asupra statelor membre NATO din vestul Mediteranei, potrivit surselor citate de El Mundo.
Lituania și alte țări europene au fost informate cu privire la această amenințare la scurt timp după ce directorul CIA a efectuat o vizită secretă și neanunțată la Moscova, la bordul unei aeronave militare americane, pe 25 august.
Informațiile prezentate de El Mundo nu au fost confirmate din surse independente.
În acest an, percepția privind riscul unor acțiuni cinetice rusești s-a intensificat în capitalele europene, pe fondul activităților sporite de sabotaj și război hibrid atribuite, în general, Moscovei.
Un accident rutier grav a avut loc miercuri seara, în jurul orei 21:20, pe Autostrada…
Ministrul Sănătății anunță controale în spitalele publice din țară. Rogobete spune că a primit mai…
Ștefan își caută familia biologică prin intermediul internetului, după ce a fost adoptat de mic…
Andreea Pirui este vizată într-un dosar de trafic de droguri de mare risc instrumentat de…
În ediția de seara trecută a emisiunii „Asia Express”, Loredana Chivu a fost eliminată din…
Din vara anului 2026, vârsta de pensionare și vechimea în muncă necesară vor crește treptat…