Press "Enter" to skip to content

„A murit şi copilul, au murit şi părinţii”. Familia din Bistriţa, găsită asfixiată în casă, tocmai venise din Spania ca să meargă la o nuntă

Pompierii au intrat în blocul victimelor cu măşti cu oxigen şi au reperat locul de unde venea miros de gaze – un apartament de la etajul unu. Acolo au găsit trei oameni morţi, asfixiaţi cu metan.

„Valorile indicate de detectorul de gaz erau foarte mari în apropierea apartamentului unde au fost găsite, din păcate, trei persoane fără semne vitale”, spune Marius Rus – purtătorul de cuvânt al ISU Bistriţa-Năsăud.

Oamenii locuiau în Spania

Cei doi soţi, în vârstă de 50 de ani, şi fiica lor, de 27 de ani, stăteau în apartamentul din Bistriţa doar în vacanţe. Trăiau cu toţii în Spania, unde capul familiei avea o firmă de transport, iar tânăra conducea o reprezentanţă auto din Madrid. Pentru că veneau rar în ţară, vecinii cred că proprietarii au uitat să mai facă revizia centralei termice.

„Am oprit gazul pentru siguranţă. Vom continua cu verificări în apartamente să nu fie probleme. Şi vom da pe rând drumul la furnizarea gazului acolo unde nu sunt probleme”, spune Cristian Dudașu – reprezentant companie gaze.

Familia venise de curând în ţară, invitaţi la o nuntă. Directoarea reprezentanţei auto urma să se întoarcă astăzi la Madrid, în timp ce părinţii ei aveau de gând să mai rămână un timp, ca să supravegheze muncitorii care le construiau o casă la ţară. 

Verificarea instalaţiei de gaz şi a centralei termice trebuie făcută cel mult din doi în doi ani sau şi mai devreme în cazul în care nu a fost folosită timp de şase luni. 

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page