Press "Enter" to skip to content

Vestea mult așteptată de români. Ce a spus Ministrul Sănătății despre ultimul val al pandemiei

În sfârșit vești bune pentru români. Ne apropiem de revenirea la normalitate. Ministrul Sănătății a făcut precizări cu privire la valul 5 și ieșirea din pandemie. Începând de luni, 7 februarie, în România a fost prelungită starea de alertă pentru încă 30 de zile, dar sunt vești bune pentru perioada imediat următoare.

Care va fi ultimul val al pandemiei

Profesorul Alexandru Rafila, cel care ne reprezintă țara la Organizația Mondială a Sănătății a declarat că valul 5 va fi ultimul val al pandemiei, iar vârful acestui val va fi depășit chiar în această săptămână. În ceea ce privește restricțiile, este posibil ca din luna martie să fie scoase o parte dintre restricții, a mai spus Ministrul Sănătății.

Sunt semne că acolo suntem, în vârful valului 5. În săptămâna care urmează vom avea confirmarea. În opinia mea, marți cred că nu vom depăși 35.000 de cazuri și putem să spunem că intrăm în faza de stabilizare și ne așteptăm la o scădere în perioada imediat următoare, a declarat ministrul Sănătății în exclusivitate la Antena 3.

Când scăpăm de restricții

Încet încet vor fi ridicate restricțiile pe care autoritățile le-au impus în vederea limitării răspândirii virusului. Potrivit declarațiilor făcute de Ministrul Sănătății, ultima restricție ridicată va fi, cel mai probabil, obligativitatea purtării măștii de protecție.

Opinia mea este că până la sfârșitul lui martie am putea să scăpăm de marea majoritate a restricțiilor, dacă intrăm pe un trend descrescător şi dacă situaţia asistenței medicale spitalicești nu mai pune niciun fel de probleme, a precizat Alexandru Rafila.

Condiția ca restricțiile să fie ridicate este să se dovedească şi în România așa cum s-a dovedit şi în alte ţări că tulpina Omicron produce infecții ușoare, banale la marea majoritate a oamenilor, a explicat Ministrul Sănătății.

Alexandru Rafila i-a sfătuit pe români să mai aibă răbdare și a precizat că așteaptă ca starea de alertă să fie ridicată. Reamintim faptul că începând cu data de 7 februarie, CNSU a decis prelungirea stării de alertă în România pentru încă 30 de zile.

Potrivit noilor măsuri stabilite de către autorități, masca medicală sau cea de tip FFP2 rămâne obligatorie în toate spațiile publice închise sau deschise. O altă noutate constă în faptul că accesul la supermarketurile din marile centre comerciale se poate face fără certificat verde, cu condiția să existe culoare speciale.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page