Nicu Covaci va fi condus pe ultimul drum cu onoruri deosebite. Slujba de înmormântare va fi oficiată de către Mitropolitul Banatului, într-un omagiu solemn adus marelui artist.
Potrivit informațiilor oferite de Opinia Timișoarei, Nicu Covaci va fi înhumat în Cimitirul Eroilor din Timișoara, iar slujba de înmormântare va fi oficiată de către Mitropolitul Banatului.
Data exactă a ceremoniei urmează să fie stabilită și comunicată familiei și apropiaților.
După o lungă și grea suferință, Nicu Covaci s-a stins din viață pe 2 august, la Spitalul Județean din Timișoara. Starea sa de sănătate s-a deteriorat treptat, în ciuda eforturilor medicilor, asta după ce în primăvară a fost supus unei intervenții chirurgicale complicate pentru extirparea unei tumori pe creier.
Solistul trupei Phoenix va rămâne în memoria colectivă ca o figură emblematică a muzicii românești și un apărător fervent al libertății. Contribuția sa la cultura muzicală și impactul său asupra generațiilor de iubitori de muzică sunt de necontestat. Timișoara, orașul care i-a fost casă și sursă de inspirație, va fi locul unde își va dormi somnul de veci, alături de eroii națiunii.
Nicu Covaci a fost operat pe creier
În vârstă de 76 de ani, Nicu Covaci a fost internat la Spitalul Județean Timișoara pe data de 22 martie, unde a trecut printr-o intervenție chirurgicală pe creier. Problemele de sănătate ale cunoscutului artist au început să se manifeste la începutul lunii martie, când a experimentat amorțeli în zona feței.
În scurt timp, aceste simptome s-au agravat, conducând la dificultăți de vedere. Această situație l-a determinat să apeleze la un examen RMN, ale cărui rezultate au fost alarmante, indicând prezența unei tumori cerebrale.
Be First to Comment