Press "Enter" to skip to content

Un vehicul ajuns pe fundul mării a început căutarea submersibilului Titan. ”Luăm în considerare dorința oamenilor de a trăi”

Un vehicul operat de la distanţă „a ajuns pe fundul mării” şi a început să caute, joi dimineaţă (ora locală), submersibilul Titan dispărut de duminică în timp ce se scufunda spre epava Titanicului, a anunţat Garda de Coastă a SUA, relatează CNN.  

„Nava canadiană Horizon Arctic a desfăşurat un ROV care a ajuns la fundul mării şi a început căutarea submarinului dispărut”, a scris pe Twitter Garda de Coastă a SUA, potrivit News.

Aceasta a adăugat că şi „nava franceză L’Atalante îşi pregăteşte ROV-ul pentru a intra în apă”.

Rezervele de oxigen de pe submersibilul Titan, la bordul căruia sunt cinci oameni, sunt, teoretic, pe cale de a se epuiza, iar eforturile de căutare s-au intensificat.

Noi nave de înaltă tehnologie şi personal medical s-au deplasat la locul de căutare, în timp ce eforturile de salvare ajung la un moment crucial, a declarat un oficial al Pazei de Coastă. Contraamiralul John Mauger a declarat joi pentru NBC că misiunea de căutare şi salvare va continua odată cu sosirea „noilor capacităţi”.

”Dorința oamenilor de a trăi trebuie să fie luată în calcul”

Acestea includ un ROV Magellan, o navă echipată unic a cărei utilizare a fost solicitată de grupul Explorers Club la începutul operaţiunii de căutare.

Mauger a mai spus că personalul medical care are „expertiză medicală de adâncime”, iar o cameră hiperbară este, de asemenea, pe drum.

„Continuăm să descoperim, în cazuri deosebit de complexe, că dorinţa oamenilor de a trăi într-adevăr trebuie să fie luată în considerare, aşa că vom continua să căutăm şi vom continua eforturile de salvare, punând această nouă capacitate la dispoziţie în această dimineaţă”, a spus el pentru NBC.

Totuşi, speranţele de a fi salvaţi cei cinci oameni de la bord sunt din ce în ce mai mici. Rezerva de oxigen ajungea teoretic până joi la ora 15:00, ora României.

Căutările submersibilului dispărut continuă frenetic

Salvatorii care caută submersibilul Titan, dispărut în apropierea epavei Titanicului, şi-au concentrat miercuri eforturile asupra unei zone îndepărtate din Atlanticul de Nord, unde au fost detectate zgomote submarine, deşi oficialii au avertizat că este posibil ca sunetele să nu provină de la navă, relatează Reuters.

Submersibilul „Titan”, care transporta cinci persoane într-o călătorie în largul mării către epava centenară a navei Titanic, în cadrul unei expediţii turistice, începe fiecare călătorie având o rezervă de oxigen care ar ajunge teoretic pentru 96 de ore. Ambarcaţiunea este dispărută de duminică, astfel că ziua de joi dimineaţa ar fi ţinta-cheie pentru găsirea navei şi a celor aflaţi la bord.

Submersibilul Titan, care are o lungime de 6,7 metri şi este operat de compania americană OceanGate Expeditions, şi-a început coborârea duminică la ora locală 8.00 (15.00, ora României). Acesta a pierdut contactul cu nava sa de sprijin de la suprafaţă aproape de sfârşitul a ceea ce ar fi trebuit să fie o scufundare de două ore până la Titanic.

În condiţiile în care, potrivit estimărilor, rezerva de aer de la bord s-ar putea epuiza în câteva ore, o coaliţie internaţională de echipe de salvare a cercetat o întindere vastă a oceanului în căutarea submersibilului.

Paza de coastă americană şi-a redirecţionat o parte din echipamente pentru a încerca să localizeze sunetele ca nişte ciocănituri auzite în timpul căutărilor aeriene de marţi şi miercuri dimineaţă în zona îndepărtată a Atlanticului de Nord. Deşi nu a dat niciun rezultat, dispozitivele sonar ale aeronavei canadiene P-3 sunt analizate de Marina americană, au declarat miercuri oficialii.

Paza de Coastă americană a declarat că vehicule operate de la distanţă (ROV) au fost desfăşurate sub apă în apropierea locului unde aeronavele canadiene au înregistrat zgomotele cu ajutorul unor balize sonar, dar nu au găsit încă niciun semn că ar putea proveni de la Titan. Căpitanul Gărzii de Coastă, Jamie Frederick, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că analiza zgomotelor a fost „neconcludentă”.

„Când eşti în mijlocul unui caz de căutare şi salvare, întotdeauna ai speranţă”, a spus el. „În ceea ce priveşte zgomotele în mod specific, nu ştim ce sunt, ca să fiu sincer cu voi”, a declarat el presei.

Oficialii nu au oferit o descriere detaliată a sunetelor.

Chiar dacă submersibilul este localizat, recuperarea acestuia prezintă provocări logistice uriaşe, având în vedere condiţiile extreme de la adâncimea de kilometri distanţă de la suprafaţă.

Echipe din Statele Unite, Canada şi Franţa, care au folosit avioane şi nave, au căutat mai mult de 25.900 km pătraţi din suprafaţa oceanului, aproximativ de două ori mai mult decât suprafaţa statului american Connecticut.

Experţii spun însă că rezerva teoretică de aer de la bordul submersibilului depinde de o serie de factori, inclusiv dacă nava mai are energie şi cât de calmi au rămas oamenii de la bord.

Epava Titanicului, un pachebot britanic care a lovit un iceberg şi s-a scufundat în timpul călătoriei sale inaugurale din 1912, ceea a dus la moartea a peste 1.500 de persoane, se află pe fundul mării la o adâncime de 3.810 metri. Epava se află în adâncuri la aproximativ 1.450 km est de Cape Cod, Massachusetts, şi la 640 de kilometri sud de St. John’s, Newfoundland.

Printre cei aflaţi la bordul submersibilului se numără miliardarul şi aventurierul britanic Hamish Harding, în vârstă de 58 de ani, şi omul de afaceri de origine pakistaneză Shahzada Dawood, în vârstă de 48 de ani, împreună cu fiul său Suleman, în vârstă de 19 ani, ambii cetăţeni britanici. Exploratorul francez Paul-Henri Nargeolet, în vârstă de 77 de ani, şi Stockton Rush, fondatorul şi directorul executiv al OceanGate, sunt, de asemenea, la bord.

Prietena lui Harding, Jannicke Mikkelsen, care l-a însoţit pe antreprenorul britanic în alte expediţii, a declarat pentru Reuters că spera la veşti bune, dar nu era optimistă. „Ar fi un miracol dacă ar fi recuperaţi în viaţă”, a spus ea.

ÎNGRIJORĂRI LEGATE DE SIGURANŢĂ

Îndoieli privind siguranţa submersibilului Titan au fost ridicate într-un proces din 2018 intentat de fostul director de operaţiuni maritime al OceanGate, David Lochridge, care a susţinut că a fost concediat pentru că şi-a exprimat îngrijorarea că învelişul nu ar putea rezista la adâncimi extreme. În propria plângere în instanţă împotriva lui Lochridge, OceanGate a declarat că acesta a refuzat să accepte asigurările inginerului principal şi l-a acuzat pe Lochridge că a împărtăşit în mod necorespunzător informaţii confidenţiale.

Cele două părţi au soluţionat cazul în noiembrie 2018. Nici compania şi nici avocatul lui Lochridge nu au comentat detaliile disputei.

Cu câteva luni înainte de proces, un grup de lideri din industria submersibilelor a trimis o scrisoare către OceanGate avertizând că abordarea „experimentală” a dezvoltării navei ar putea duce de la probleme „minore până la catastrofale”.

Dacă submersibilul ar fi reuşit să iasă la suprafaţă, el este sigilat cu şuruburi din exterior, ceea ce face imposibilă ieşirea celor din interior fără ajutor. Dacă Titan se află pe fundul oceanului, un efort de salvare ar fi şi mai dificil din cauza presiunii masive şi a întunericului total la o adâncime de peste 3 km.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page