Press "Enter" to skip to content

Un bărbat de 30 de ani s-a aruncat de pe un pod din Timiș. A transmis totul live pe Facebook

Un bărbat în vârstă de 30 de ani și-a pus capăt zilelor chiar în preajma Crăciunului. S-a aruncat pe un pod din Timiș. Care au fost ultimele lui cuvinte

Sinucidere transmisă Live pe Facebook. Un bărbat de 30 de ani a decis să-și pună capăt zilelor chiar în preajma Sărbătorilor. Acesta s-a aruncat de pe un pod în zona austostrăzii A1 Lugoj-Deva.

Mesajul transmis înainte de sinucidere

Sinucidere în direct pe Facebook. Bărbatul a anunțat pe rețelele de socializare faptul că își va pune capăt zilelor. Acesta s-a urcat pe un pod, după care a sărit în fața mașinilor.

Podul traversează autostrada din apropiere de localitatea Traian Vuia, Timiș, între Leucușești și Șușani. Tânărul se afla pe sensul de mers spre Timișoara.

Înainte de a recurge la acest gest, acesta a ținut să își transmită ultimele cuvinte prin intermediul unui Live pe Facebook. Imediat, s-a aruncat pe șosea. Traficul era intens, iar acesta a fost izbit de mai multe mașini.

„Îmi cer scuze încă o dată că sunt un prost, sunt un fraier sunt vai ş-amar de viaţa mea. Vă cer scuze tuturor că v-am deranjat cu orice, poate cu puţin, poate cu mult. Nu o să se mai întâmple, eu acum mă duc pe drum, unde o fi capătul o fi.

De mine n-o să mai auziţi, vă rog să nu mă plângeţi, n-are rost. Vă cer scuze încă o dată tuturor şi celor care v-am dezamăgit. Îmi accept soarta, aveţi grijă de voi, fiecare pentru el. Oricum eu am fost tot timpul în plus pentru toţi, oriunde m-am dus am fost în plus, dacă nu m-am dus am fost în plus.

De acum îmi cer scuze pentru tot ce am făcut şi ce n-am făcut. Care vrea să mă înţeleagă mă înţelege, care nu nu. Eu cu viaţa îmi fac socoteala. Nu-i vina nimănui, e vina mea, eu mi-o asum. Sunt eu în plus în viaţa asta pentru toţi, o să mă duc să nu mai fiu în plus, gata. O să mai plâng puţin, asta îmi daţi voie nu?”, a spus el în timpul Live-ului, conform observatornews.ro.

Bărbatul a murit pe loc, iar traficul din zonă a fost blocat. Potrivit presei locale, acesta era cunoscut cu probleme psihice. Cercetările au fost preluate și continuate de către polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac.

Agenții de la IPJ Timiș au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page