Press "Enter" to skip to content

Ultimele imagini cu învățătoarea din Buzău, dispărută fără urmă. Era să fie spulberată de un TIR pe E85, acum e căutată cu drone şi un elicopter

Mobilizare impresionantă de forțe în județul Buzău. O fostă învățătoare dată dispărută, căutată cu elicopterul, drone, câini și ATV-uri, după ce era să fie spulberată de un TIR.

Autoritățile din Buzău sunt în alertă, după ce o fostă învățătoare din comuna Zărnești a dispărut fără urmă de acasă de mai bine de o săptămână.

Ultimele imagini cu învățătoarea din Buzău, dispărută fără urmă

Aurica Popescu, în vârstă de 82 de ani, a fost văzută ultima dată pe 27 iunie, pe un drum agricol situat la marginea localității Cuculeasa, la peste 10 kilometri distanță de casă.

De atunci familia nu a putut să o mai contacteze, iar două zile mai târziu a cerut ajutorul poliției care imediat a pus în aplicare protocolul de căutare.

„Ultima oară a fost văzută joi, pe la 10-10 jumătate de vecini. Ultimul telefon în care a vorbit cu sora ei a fost joi seara la 20.15. De atunci nu mai știm nimic absolut, până sâmbătă seară când am anunțat poliție din Mărăcineni.

Ei de atunci se ocupă, au intrat în casă, pe la cimitir, pe unde ne-am gândit că ar putea fi. La sora ei nu e, nu știm unde ar putea fi. Au fost și informații că ar fi fost văzută pe bordură, lângă Bariera Brăilei, dar și că a fost văzută în tren.

Cineva din sat a zis că a văzut-o că a plecat spre Buză sau la Ramnic, sensul spre Drumul Național. Polițiștii au venit în fiecare zi”, a declarat nepoata femeii, potrivit reporterbuzoian.

Femeia spune că este pentru prima dată când fosta învățătoare pleacă de acasă și i se pare extrem de ciudat ca ”ea să fi uitat cine e și să fi plecat”. 

Polițiștii o caută pe octogenară cu elicopterul, drone, câini și ATV-uri

Zeci de polițiști și salvatori din cadrul Ministerului de Interne o caută de zile întregi pe octogenară, iar în urmă cu câteva ore au intrat în posesia unor imagini îngrijorătoare.

Femeia a fost filmată, în urmă cu câteva zile, în timp ce traversează DN2 E85, printr-un loc nepermis, chiar cu câteva secunde înainte ca un TIR să treacă în viteză prin zonă.

După ce au vizionat imaginile, oamenii legii au cerut întăriri, iar acum efectuează căutări atât la sol, cât și în aer. Pentru această intervenție structurile MAI folosesc inclusiv un elicopter, mai multe drone, câini și ATV-uri.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page