Președintele iranian Masoud Pezeshkian a transmis, luni, că a primit un ordin ferm de la ayatollahul Mojtaba Khamenei, liderul suprem al țării.
Liderul suprem de la Teheran le-ar fi ordonat oficialilor de la conducerea țării să pună capăt situației de „nici război, nici pace” în care se află Iranul, informează publicația Iran International.
„Liderul Suprem ne-a ordonat să punem capăt situației de «nici război, nici pace»”, a spus Pezeshkian. „Putem purta discuții cu demnitate și putem soluționa această chestiune tot cu demnitate”, a precizat președintele Republicii islamice.
La opt luni de la începerea ofensivei americano-israeliene, războiul din Iran este în impas, fără operațiuni militare majore sau progrese în negocierile de pace.
Donald Trump a declarat, duminică, într-o intervenție telefonică la CNN că este „foarte puțin probabil” să reia atacurile la scară largă împotriva Iranului atât timp cât există progrese în negocierile privind programul nuclear al Republicii Islamice și redeschiderea Strâmtorii Ormuz.
Cu toate acestea, secretarul de stat Marco Rubio a declarat presei că negocierile Washingtonului cu Iranul pentru a pune capăt războiului „nu au fost productive” deoarece Republica Islamică are cerințe „inacceptabile”.
Într-un alt interviu, Donald Trump a declarat că nu caută să escaladeze conflictul cu Iranul după alegerile în care partidul său a pierdut majoritatea în Congres. „Nu doresc (să escaladez războiul). Nu cred că există vreun motiv (să fac asta)”, a declarat președintele american la CBS News. Trump a recunoscut că alegătorilor americani „nu le-a plăcut războiul” și „nu le-a plăcut faptul că prețurile la benzină au crescut”, adăugând că există „o uriașă antipatie, incredibil, față de Israel”, țara care a lansat ofensiva împotriva Iranului alături de Statele Unite.






Fii primul care comentează