George Simion, ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, a făcut un adevărat tur de forță miercuri, 14 mai! Astfel, președintele partidului AUR a avut două întâlniri importante, în Polonia și Italia, unde a discutat cu președintele Poloniei și cu premierul Italiei.
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, își continuă turul european, iar miercuri a fost primit, în jurul prânzului, de Andrzej Sebastian Duda, președintele Poloniei, la Varșovia.
„Președintele Andrzej Duda l-a primit la Palatul Prezidențial pe vicepreședintele Grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, George Simion. Tema principală a întrevederii a fost relația bilaterală dintre Polonia și România”, a fost postarea pe platforma X a Cancelariei Prezidențiale de la Varșovia.
La doar câteva ore după discuțiile cu leful statului polonez, George Simion a ajuns în Italia, unde l-a întâmpinat premierul Giorgia Meloni.
„Sunt în mijlocul comunității românilor din Italia, mulți care vor să revină acasă. Avem o întâlnire de lucru, la nivel de „European conservatives and reformists”, cu premierul Italiei, doamna Giorgia Meloni, care ne susține în eforturile noastre pentru o națiune cât se poate de normală, întoarsă la democrație. Respectăm pe toți cei care l-au votat și pe Victor Ponta a fost opțiunea lor. După Klaus Iohannis, cu siguranță România nu și-l dorește pe Nicușor Dan președinte.”, a transmis George Simion.
George Simion anunță că odată ajuns la Roma va avea întâlniri la nivel înalt și întâlniri cu românii din Italia: „Am ajuns la Roma, întâlniri cu românii, Salvini și Meloni. Opriți propaganda că sună tare tare prost!”, a spus George Simion.
„Am atras atenția de nenumărate ori și mai spun odată celor care stau în spatele lui Nicușor Dan, nu mergeți mai departe cu planurile voastre de a frauda alegerile, de a aduce persoane să voteze multiplu, de a inventa voturi pentru că vă veți încadra în acea categorie numită penali în funcții publice. Plus că n-o să mai rămâneți în nicio funcție publică. Ăsta este alt subiect. Am văzut cum acest candidat, care își folosește secretarele, folosește resursele administrative, mașina instituției în campania electorală, a autorizat un meeting în perioada electorală, un meeting în Piața Victoriei. Totuși, dacă mai are un dram de responsabilitate, îl rog să anuleze această manifestare care se anunță a fi una violentă, una contra democrației și a voinței poporului român. Să lăsăm românii să voteze alegeri curate, libere și voința poporului român va deveni lege.”, a spus Simion.






Fii primul care comentează