Press "Enter" to skip to content

Trei frați alături de mama lor au transformat un grajd într-o casă primitoare. Povestea lor a emoționat o țară întreagă

Radu, Ștefan, Andrei și mama lor au fugit de tatăl abuziv și s-au lovit de multe greutăți. Au ajuns să doarmă într-un grajd improvizat și să aibă multe nevoi. Din mila vecinilor, au reușit să aibă o mobilă și un pat unde să doarmă. Povestea lor de viață a emoționat întreaga țară.

Trei frați alături de mama lor au transformat un grajd într-o casă

Ana Balcic este din comuna Amzacea, județul Constanța și a fost greu încercată de soartă. A crescut la țară și a încercat să-și facă un rost alături de un bărbat, care avea să fie tatăl copiilor ei.

Totuși, nu se gândea nici măcar o clipă că va avea atâtea greutăți de înfruntat. Individul a fost foarte agresiv cu ea, lucru pe care nu l-a mai acceptat.

Și-a luat cei trei copii și a mers la casa părintească la tatăl ei. Nu au avut loc suficient să traiască acolo, așa că au fost nevoiți să se mute în grajd. Ana a făcut tot posibilul să-și crească copiii, iar din mila vecinilor, femeia a reușit să aibă un pat pentru cei trei băieți ai ei, unde să doarmă. A făcut din locul unde dormeau vitele, un loc primitor.

Pentru o bună perioadă, grajdul le-a fost casă. Chiar și așa, în ciuda tuturor greutăților, au reușit să fie fericiți cu puținul lor. S-au mulțumit cu ce au avut, cu ce li s-a dat din bunătatea altora.

Ana a muncit pe unde a putut, cu ziua, pentru ca băieților ei să nu le lipsească o porție de mâncare de pe masă. Femeia face curățenie în apartamentele unor oameni, care au mai mult decât ea și o duc mai bine. Pe de altă parte, cei trei băieți ai ei sunt foarte silitori și învață foarte bine la școală.

Ana a început să construiască o casă, însă a rămas la stadiul de schiță

Primarul localității i-a donat o parcelă de pământ, însă femeia cu greu a putut să facă mare lucru. Tatăl Anei s-a stins din viață, anul trecut, iar fratele ei, care o ajuta la casă, s-a accidentat și nu mai poate să muncească.

Așa că, Ana a rămas doar cu gândul la o casă pentru copiii ei. Totuși, toate s-au aranjat pentru familia ei, așa că echipa Visuri la Cheie, emisiunea difuzată pe PRO TV, i-a făcut cea mai frumoasă surpriză.

Casa a fost demolată și construită din nou, de la zero, pentru că era o construcție periculoasă.

„N-am crezut că vom fi noi norocoșii, că cineva pe această lume ne crede speciali și că merităm ceva bun”, a spus femeia cu ochii în lacrimi, conform PRO TV.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page