Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

„Trebuie să facă asta, are regulile pe ușă la e.” La numai 9 ani, fiul lui Adrian Mutu are două joburi, copilul e obligat să…

Adrian Mutu este unul dintre cei mai cunoscuți foşti fotbalişti din România. Acesta este tatăl a patru copii, două fete şi doi băieți, proveniți din cele trei căsnicii ale sale. Cel mai mic dintre aceștia este Tiago, fiul pe care îl are împreună cu Sandra Mutu. Recent, vedeta a povestit că Tiago, băiețelul său și al Sandrei Mutu, are deja două „job-uri”, deşi are doar 9 ani.

Ce trebuie să facă fiul lui Adrian Mutu pentru a primi bani

Băiețelul pare să calce pe urme tatălui său, fiind pasionat de fotbal încă de la o vârstă fragedă. Cu toate astea, Adrian Mutu își dorește ca fiul său să acorde aceeași importanță și școlii, dar şi responsabilităților pe care le are acasă. Vedeta consideră că băiețelul trebuie să învețe bine, să își facă temele și să își dezvolte cunoştinţele. Cel de-al doilea „job” este mult mai simplu, însă trebuie respectat în fiecare dimineață.

Mai exact, Tiago are obligația să își facă patul după ce se trezește. De asemenea, Adrian Mutu a povestit că obișnuia să îl recompenseze şi pentru reuşitele de la fotbal. Anul trecut, Tiago primea cinci lei pentru fiecare gol marcat şi zece lei pentru fiecare pasă decisivă. Fostul atacant a explicat că a ales să îi ofere o sumă mai mare pentru pasele de gol, deoarece nu îşi dorea ca fiul său să devină egoist pe teren.

„(n.r. – El muncește, face ceva la vârsta asta, abdomene, nu știu?) Da, el are, să zic, două job-uri pentru noi, pentru familia noastră. Școala e foarte importantă, nu lipsește niciodată de la școală! Iar notele trebuie să fie pe măsură. Să învețe. Își face temele, fiecare săptămână, nu există să nu facă spelling (n.r. – exerciții de scriere, în engleză) și să nu îl asculte maică-sa. Face cu el și după ne arată voturile, că nu știu dacă se mai numesc note, pe care le ia la școală și așa mai departe. Deci nu există.

Ținem la școală, pentru că trebuie să fie un băiat care vorbește bine sau cel puțin cât mai bine gramatical, corect, în limba română. Să știe să vorbească o limbă străină, să se descurce… Asta e foarte important. Ăsta e primul job al lui. Al doilea job e că trebuie să își facă patul în fiecare dimineață. Pentru asta, el primește niște bani. (n.r. – Serios?) Da. Se trezește dimineața și își face patul. Aici e supervizat de femeia pe care noi o avem în casă. Și ea e chiar sinceră cu noi, nu…

Trebuie să își aranjeze perna și pătura să o pună pe pat. El doarme mereu doar cu o pătură, că e călduros ca mine. Trebuie să facă asta, are regulile pe ușă la el. (…) Anul trecut îl bonificam pentru gol și pase de gol. La gol îi dădeam 5 lei, la pase de gol 10 lei. Îi dădeam mai mult la pasă de gol ca să nu îl fac egoist. Îl vedeam că tinde să dea el gol și i-am zis că la assist primește 10 lei”, a declarat Adrian Mutu, în cadrul podcastului iAM Stucan.

Cum îl recompensează fostul fotbalist pe Tiago

Tiago primeşte 20 de lei pe săptămână pentru responsabilitățile pe care le îndeplineşte. Din banii adunați lunar, o parte este destinată cheltuielilor personale, în timp ce o altă parte ajunge la tatăl său, sub forma unei investiții.

„El primește 20 de lei pe săptămână pentru asta. Deci are 80 de lei pe lună, între care 40 de lei mi-i dă mie, ca investiție, și după 3 luni îi dau dublu. Și 20 de lei își ia el ce vrea. Ăia 40 de lei (n.r. – investiți) îi pun de o parte și în trei luni îi dau 120 de lei. Da, ideea de a investi undeva.”

El gândește, cred că are vreo 4.000-5.000 de lei până acum. Serios. Chiar îi are fizic, pentru că mă și controlează. Și, uite, când își dorește ceva, ajunge și ia bani din investiția făcută. Și se duce și ia. Eu i-am zis, ai grijă ce îți dorești, nu lua toate prostiile… În general își ia ghete de fotbal.

Eu i le plătesc cu cardul, dar îi iau 600 de lei (n.r. – din economii). Îi iau, nu îi las! Verifică, să vezi cum… Fix! E o educație financiară pe care încerc să i-o induc”, a adăugat el.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *