Press "Enter" to skip to content

Teo Trandafir a spus adevărul despre fiica ei, Maia. „Eu nu am avut-o niciodată în gând…”

Cu 18 ani în urma, Teo Trandafir a adoptat o fetiță pe nume Maia și de atunci viața acesteia s-a schimbat în totalitate. Îndrăgita prezentatoare tv a vorbit în cadrul unui interviu despre viață alături de fiica ei și despre momentul în care a decis să o adopte.

Spre surprinderea tuturor, Teo a mărturisit faptul că niciodată nu și-a dorit un copil, însă, odată cu venirea pe lume a fetiței ei totul s-a schimbat.

Ce a spus Teo Trandafir despre fiica ei, Maia

Relația dintre Teo și Maia este una cu totul și cu totul deosebită. Faptul că a luat decizia de a adopta un copil a făcut-o pe îndrăgita prezentatoare tv să privească viața cu alți ochi.

”Eu nu am avut-o niciodată în gând pe Maia. Maia nu a fost în plan deloc. Niciodată! Eu nu voiam copii. Ce să fac cu copil? Eu nu sunt în stare să am grijă de mine. Abia mă descurc cu programul meu, abia mă descurc cu ale mele. «La 36 de ani… ce îți mai trebuie copil? Nu ești făcută să fii mamă, gata.» Am împachetat-o și aia a fost. Maia a venit, a picat din cer”, a mărtursit prezentatoarea TV.

La vremea în care s-a gândit să o adopte pe Maia, viața vedetei tv avea nevoie de o schimbare. Atunci în calea ei a apărut o femeie însărcinată în opt luni, dar care nu putea păstra copilul. În acel moment Teo Trandafir a luat decizia care avea să îi schimbe viață.

”Nu mi s-a întâmplat niciodată să rămân gravidă. (…) Am eu niște ai mei pe care îi știe toată lumea, dar e mai bine să nu-i numesc. Niște îngeri la vedere. Unul dintre ei a venit și mi-a zis că are în față o doamnă care este însărcinată în 8 luni jumătate și ceva s-a declanșat… Zic, deci de asta trebuie să îmi fac casă aici. Deci de asta toate astea… Au urmat niște cercetări, pentru că a trebuit să demonstrez că pot să țin copilul, să-l cresc și că pot să-l susțin, că am un comportament, o conduită. Mi-am dat seama că acesta e copilul. Cum a zis și ea «Din cer eu te-am ales»”, a spus Teo Trandafir în cadrul emisiunii ”În Oglindă”.

Ce iubește prezentatoarea tv la fiica ei

Teo Trandafir spune despre Maia că iubește simplitatea, este o fire modestă și care se bucură de viață.

”De aia ea nu poartă branduri. Maia nu are fițe și figuri. A văzut cum e când nu ai ce încălța. Îi creștea piciorușul și eu nu aveam bani să-i cumpăr o altă pereche de pantofi. Ce fac?! Disperările și angoasele m-au șubrezit. Nu te întărește nimic, cum spun filozofii. Pe măsură ce trece timpul ești mai vulnerabil”, spunea ea.

Despre momentul în care a adus-o pentru prima oară acasă, Teo Trandafir a pus-o în patul ei, inițial, pentru că era ușor nedumerită. Mai mult decât atât, vedeta Kanal D o lua cu ea când avea treabă: ”A fost teribil, pentru că a fost foarte cuminte. Eram cu Andreea, prietena mea cea mai bună. Au plecat acasă toți și am rămas eu. (…) Am avut și ajutor. Nu aveam cum să plec și să o las a nimănui în casă. O luam cu mine la Buftea”.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

You cannot copy content of this page