În timp ce lumea întreagă a pășit în 2024, o țară africană în care anul are 13 luni a rămas în anul 2016. Iată care e motivul pentru care această țară este în urmă!
Țara în care un an are 13 luni, iar locuitorii ei sunt acum abia în anul 2016. Etiopienii nu au trecut în noul an, și asta datorită faptului că țara africană este cu 7 ani și 8 luni în urma celui gregorian. Drept urmare, etiopienii prăznuiesc începutul unui an nou pe data de 11 sau 12 septembrie, dacă anul respectiv este unul bisect.
Țara în care un an are 13 luni
Omenirea a trecut în anul 2024, însă etiopienii au rămas în urmă cu 7-8 ani, datorită unui calendar total diferit. Abia în septembrie, țara din Africa va trece în anul 2016. Conform specialiștilor, calendarul etiopian era în urma celui gregorian, pentru că anul nașterii lui Iisus Hristos este calculat în alt mod.
În plus, Etiopia are anul de 13 luni, mai exact, 12 luni a câte 30 de zile și a 13-a, ultima, de 5 sau 6 zile, în funcție de anii bisecți. De asemenea, ziua are 24 de ore împărțită în două bucăți de 12 ore. Spre exemplu, mijlocul zilei este la ora 18.00 în Etiopia, iar miezul nopții pică la ora 6 dimineața.
Etiopia are propriul calendar
Atunci când Biserica Catolică a făcut modificări la an după calcule noi, în anul 500 d.Hr., Biserica Ortodoxă Etiopiană a refuzat să facă acest lucru. Drept urmare, noul an etiopian cade pică pe 11 septembrie sau 12 septembrie, conform calculelor calendarului gregorian. La final de an, oamenii poartă costume tradiționale, iar familiile se reunesc pentru a serba noul an.
În prezent, calendarul gregorian este cel mai răspândit de pe glob. A fost inaugurat în anul 1582, atunci când a înlocuit calendarul calendarul iulian. Cel iulian fusese introdus de împăratul Iulius Caesar, în anul 46 î.Hr.
Țara africană are numeroase tradiții
Deși aceste modificări au fost adoptate, Etiopia a rămas pe ritmul vechi și urmează un sistem calendaristic total opus. Se crede că calendarul țării africane a fost influențat, în mare parte, de traiectoria sa istorică.
Sistemul calendaristic din Etiopia cuprinde 13 luni. Acest lucru a permis țării africane să-și păstreze multe practici tradiționale. În acest moment, Etiopia este, de fapt, în anul 2016. Calendarul acestei țări ar proveni din calendarul egiptean antic.
Conform istoricilor, calendarul egiptean ar fi primul calendar solar din istoria înregistrată și ar fi luat naștere la începutul mileniului al treilea î.Hr. Anul nou etiopian mai poartă numele de Enkutatash,
Anul Nou etiopian, cunoscut sub numele de Enkutatash, nu este aliniat cu 1 ianuarie gregorian. Acesta este sărbătorit în data de 11 septembrie în calendarul gregorian, fiind marcat de numeroase festivități. În plus, Etiopia are capitala la Addis Abeba, care se află la 2.500 de metri deasupra nivelului mării. În acest mod, este a patra capitală din lume aflată la mare înălțime.
Be First to Comment