Categories: Fără categorie

Soldații ruși, revoltați de condițiile în care au fost lăsați de Vladimir Putin. Militarii nu au mâncare de 4 zile:

Forțele lui Vladimir Putin sunt din ce în ce mai nemulțumite de condițiile oferite în răz.boiul cu Ucraina. Într-un videoclip, unul dintre soldați mărturisește că miltarii au fost lăsați fără mâncare de aproape 4 zile și vor să plece acasă.

Soldații ruși par din ce în ce mai nemulțumiți de condițiile în care au fost trimiși să atace Ucraina. Unul dintre miltari s-a filmat în timp ce făcea dezvăluiri incredibile despre cum au fost abandonați de lideri.

”Suntem aici de 3 sau 4 zile. Nu am mâncat mai nimic de 3 sau 4 zile. Sunt toţi băieţii care au fost lăsaţi aici pe post de carne de tun. Ne-am adunat aici cu toţii. Acum ne spun că trebuie să semnăm nu ştiu ce hârtii, că altfel ne concediază. Ziceau că mâine ne concediază, dar azi ne-au trimis aici. Nimeni nu este de acord cu aceste negocieri. Ne-au lăsat aici pe post de carne de tun! Aici sunt toţi băieţii. Unii au mu.rit, alţii au rămas în viaţă. Şi stăm aici cu toţii”, a mărturisit unul dintre soldații ruși, potrivit Antena 3.

Potrivit soldatului rus, miltarii au fost lăsați fără mâncare de aproape 4 zile. Ba chiar mai mult, aceștia sunt amenințați că vor fi concediați dacă nu semnează actele trimise de lideri. Unii dintre ei au mu.rit, iar alții vor să plece cât mai repede acasă.

„Ne-au adus aici, chipurile să ne pregătească, să învăţăm. Ce să învăţăm? Nu ne aduc nimic. Noi acum aşteptăm ca ei să ne ducă peste graniţă. Este deja a treia zi în care ni se spune că o să ne ducă, dar nu vine nimeni să ne ducă acasă. Am dormit pe jos şi am stat fără apă şi mâncare. Suntem uzi la picioare. Nici nu mai ştim ce să facem. Aşa lucrează ei! Vor să fie doar ei acoperiţi”, a adăugat acesta.

Soldatul susține că armata a fost adusă în Ucraina și abandonată de lideri. Chiar dacă au fost anunțați că li se vor aduce alimentele necesare pentru supraviețuire, militarii ruși sunt lăsați fără mâncare de aproape 4 zile și se zbat să trăiască.

BREAKING NEWS

Recent Posts

Salariul minim ar putea crește în curând, iar Guvernul are 7 variante pe masă. Una dintre ele ar aduce angajaților o…

Negocierile privind majorarea salariului minim brut pe economie continuă, iar pe masa discuțiilor se află…

48 de minute ago

Șase luni norocoase aduc schimbări spectaculoase și recompense neașteptate până la finalul anului 2026!

Finalul anului 2026 este prevăzut a fi extrem de favorabil pentru cei născuți în anumite…

52 de minute ago

Tragedie în Italia! O tânără româncă de 27 de ani și-a pierdut viața într-un accident

O familie de români stabilită în Italia este îndoliată după ce o tânără de 27…

o oră ago

Claudia Ion a recunoscut, într-un final, de ce Mocăniță nu a acceptat testul poligraf la Insula Iubirii

Claudia Ion a dat cărțile pe față după ce Ionuț Mocăniță a refuzat ferm să…

o oră ago

Valentin a EXPLODAT și a spus TOTUL: „Te rid…

Ediția de astăzi a emisiunii „Casa iubirii” a adus un moment special, în care concurenții…

o oră ago

Laurette ajunge din nou pe masa de operație: „Sunt într-o situație foarte…

Problemele medicale ale lui Laurette sunt departe de a se fi încheiat. Vedeta va trece…

o oră ago