Press "Enter" to skip to content

Șase morți, după prăbușirea unui avion medical. A doua tragedie aeriană din SUA în două zile

Prăbușirea unui avion medical în Philadelphia s-a soldat cu șase morți. Tragedia, la două zile după catastrofa aviatică din Washington

Un avion medical de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă un centru comercial din orașul american Philadelphia. Toate cele șase persoane aflate la bord au murit.

Prăbușirea unui avion medical, soldată cu șase morți

Avionul Learjet transporta un pacient pediatric, pe mama sa și patru membri ai echipajului. Aeronava zbura spre Mexic, cu o escală planificată în Missouri.

În avionul Learjet 55 era transportată o tânără pacientă din Philadelphia, unde fusese tratată pentru o urgență medicală, către casa ei din Mexic, a declarat Shai Gold, un purtător de cuvânt al Jet Rescue Air Ambulance, care deține avionul.

Ea era însoțită de mama sa și de echipajul avionului, format din doi piloți, un medic și un paramedic, a mai precizat Gold. Pacienta a fost tratată la Shriners Children’s din Philadelphia, a precizat purtătorul de cuvânt al spitalului, Mel Bower.

Ministerul de Externe al Mexicului a informat că toate cele șase persoane din avion erau cetățeni mexicani.

Shai Gold a mai precizat că avionul avea o escală planificată în Missouri pentru combustibil înainte de destinația sa finală, Aeroportul Internațional Tijuana. El a adăugat că nu va dezvălui niciun nume până când membrii familiei nu vor fi anunțați. „Ne îndoim că există supraviețuitori” după prăbușirea avionului medical, a adăugat Gold.

Avionul a decolat de pe Aeroportul Northeast Philadelphia și se îndrepta spre Aeroportul Național Springfield-Branson din Missouri când s-a prăbușit, a declarat Administrația Federală pentru Aviație (Federal Aviation Administration, FAA).

Avionul s-a prăbușit la aproximativ cinci kilometri distanță de aeroport, în jurul orei locale 18.00, în apropiere de bulevardele Cottman și Bustleton, vizavi de Roosevelt Mall, au precizat autoritățile locale.

Mai multe persoane rănite în urma accidentului au fost duse la Temple Health, a declarat Jennifer Reardon, purtătoare de cuvânt a spitalului. Trei au fost externați după tratament, iar alți trei au rămas spitalizați, a mai spus ea.

„Mai multe locuințe și vehicule au fost afectate”, a declarat primarul din Philadelphia, Cherelle Parker, în cadrul unei conferințe de presă.

A doua tragedie aeriană din SUA în două zile

Cauza prăbușirii avionului medical este încă necunoscută. Aeronava s-a prăbușit la un minut de la decolare, potrivit Flightradar24. Datele transmise de avion au indicat că, la un moment dat, acesta cobora cu 3.353 de metri pe minut, potrivit site-ului.

Un controlor de trafic aerian a încercat de mai multe ori să comunice cu pilotul după decolarea avionului, dar nu a primit niciun răspuns, conform unei transmisii audio.

După o lungă tăcere, un controlor a spus: „Avem o aeronavă pierdută. Nu suntem siguri exact ce s-a întâmplat, așa că încercăm să ne dăm seama”.

Jet Rescue Air Ambulance efectuează între 600 și 700 de zboruri pe an și este specializată în îngrijirea pacienților critici, a mai declarat Shai Gold. Accidentul din Philadelphia a fost al doilea incident fatal în 15 luni pentru Jet Rescue.

În 2023, cinci membri ai echipajului au fost uciși atunci când avionul lor a ieșit de pe pistă în statul Morelos din centrul Mexicului și s-a prăbușit pe un deal.

Președintele Donald Trump a scris pe social media vineri seara că administrația sa urmărește evoluția situației. „Sunt atât de întristatde prăbușirea avionului în Philadelphia, Pennsylvania. Alte suflete nevinovate pierdute”, a scris el, citat de The New York Times.

Accidentul a avut loc la doar două zile după cel mai mare dezastru aerian recent din Statele Unite. Miercuri seară, un avion American Airlines care transporta 60 de pasageri și patru membri ai echipajului s-a ciocnit în aer la Washington D.C. cu un elicopter al armatei care transporta trei soldați. Nu au existat supraviețuitori în urma tragediei.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page