Banii oferiți sub formă de pensie reprezintă mereu un subiect controversat printre români. Ce mulți nu știu este că pot să beneficieze de venituri multiple, toate având același caracter, adică al retragerii de pe piața muncii. Află în rândurile de mai jos ce criterii trebuie îndeplinite în acest sens.
Condițiile în care poți beneficia de mai multe pensii
Poate te-ai retras chiar tu de pe piața muncii sau poate că știi pe cineva din familie care a făcut-o sau urmează să o facă. Indiferent care este situația, informația în cauză poate să te ajute – direct sau indirect. Nu toți românii știu, însă pot să beneficieze de venituri multiple frumoase, sub formă de pensie lunară.
Dacă ai lucrat în mai multe țări din blocul comunitar european, mai ales pe termen lung, este posibil să fi acumulat drepturi de pensie în fiecare dintre ele. Acest lucru se poate traduce, în anumite circumstanțe, prin încasarea mai multor pensii în fiecare lună, din partea statului în care ai lucrat.
Ce trebuie să faci pentru a primi mai mulți bani
Tehnic vorbind, este foarte simplu să faci acest lucru. Mai întâi, trebuie să te adresezi autorității de pensii din țara în care locuiești sau în care ai lucrat ultima dată, înainte de a te retrage de pe piața muncii. Dacă nu ai lucrat în țara în care locuiești, țara-gazdă va transmite cererea celei în care ai lucrat.
„Indiferent că este vorba de pensia națională sau comunitară, se solicită prin intermediul instituției de securitate socială de la locul de ședere al solicitantului”, a explicat Cristina Florea, de la Ambasada României în Spania, potrivit Ziarul Românesc Spania.
Autoritățile țării în care ai lucrat trebuie să proceseze cererea ta pentru verificarea evidențelor contribuțiilor în toate statele în care ai activat pe piața muncii.
Cu cât timp înainte de pensionare să depui cerere
În unele țări, autoritatea de pensii ar trebui să îți trimită formularul de cerere de pensie înainte de a ajunge la vârsta de pensionare a țării respective. Dacă nu îl primești, interesează-te la autoritatea de pensii pentru a vedea dacă ți-l va trimite automat.
Important! Autoritățile recomandă depunerea cererii pentru obținerea de informații privind pensia cu cel puțin 6 luni înainte de a te retrage de pe piața muncii, deoarece în unele state procedura pentru a intra în posesia banilor poate fi una mai lungă.
Cu cât timp înainte de pensionare să depui cerere
Fiecare stat european are o limită minimă privind ani de activitate pe piața muncii pe care trebuie să îi desfășoare o persoană, pentru a beneficia de pensie. Totuși, dacă nu întrunești condițiile în cauză, este posibil să ți se ia în calcul contribuțiile pentru perioada în care ai muncit și să primești bani pentru ele.
În altă ordine de idei, cererea înaintată pentru obținerea pensiilor din alte state trebuie să prezinte și toate actele prevăzute de legea din România pentru aceste drepturi, cum ar fi carnetul de muncă sau adeverințe.
Be First to Comment