Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

România, sub cod GALBEN de ploi până la data de…

Meteorologii anunță un nou episod de vreme instabilă în perioada 11–13 octombrie, când sunt așteptate ploi în cea mai mare parte a țării, intensificări ale vântului și precipitații mixte la altitudini de peste 1.500 de metri.

Totodată, pentru mai multe zone a fost emisă o avertizare Cod Galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă de luni dimineață până marți dimineață.

Potrivit informării meteorologice, în intervalul 11 octombrie, ora 10:00 – 13 octombrie, ora 10:00, va ploua temporar în toate regiunile țării.

Duminică, 11 octombrie, ploile se vor extinde treptat dinspre vest și vor cuprinde cea mai mare parte a României. Luni, 12 octombrie, precipitațiile se vor concentra mai ales în jumătatea de sud-est a teritoriului.

Ploile vor avea și caracter de aversă, iar pe arii restrânse vor fi însoțite de descărcări electrice. Cantitățile de apă acumulate vor ajunge, în general, la 15–20 de litri pe metru pătrat, însă local vor depăși 30 de litri pe metru pătrat.

Vremea se va răci și în zonele montane, unde, la altitudini de peste 1.500 de metri, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală de 45–50 km/h, în special în estul, sud-estul și extremitatea de sud-vest a țării.

La munte, mai ales în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, rafalele vor putea atinge 70–90 km/h la altitudini mari.

Cod galben de ploi însemnate cantitativ

Pe lângă informarea meteorologică valabilă la nivel național, a fost emisă și o avertizare Cod Galben de ploi însemnate cantitativ, pentru intervalul 12 octombrie, ora 10:00 – 13 octombrie, ora 10:00.

Avertizarea vizează cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură.

În aceste regiuni, ploile vor acumula cantități de apă de 20–30 de litri pe metru pătrat, în intervale scurte de timp sau prin acumulare. Local, valorile pot ajunge la 40–50 de litri pe metru pătrat.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *