Press "Enter" to skip to content

România este împânzită de banconte false. Cum a descoperit un bărbat din Satu Mare că nu primise bani reali

Tot mai multe bancnote false se vând pe internet și imită aproape identic banii adevărați. Un bărbat din Satu Mare a fost păcălit cu un astfel de specimen

Buzunarele românilor s-au umplut de bancnote false și mulți dintre ei nici măcar nu-și dau seama. Ele s-au răspândit după ce hoții s-au gândit să vândă pe internet hârtiile care copiază banii reali.

Tot mai mulți români păcăliți cu bani falși

Polițiștii au avut de rezolvat recent două cazuri unde bancnote de 100 de lei au fost falsificate și au ajuns la oameni simpli, care n-au avut habar. Un muncitor al unei firme din Satu Mare a descoperit că în banii primiți de la clienți erau șapte bancnote false de 100 de lei, conform Știrile ProTV. 

„Lucrez la o firmă ca și reprezentant tehnic și comercial, noi încasăm bani cash pe chitanțe pentru facturile emise și la un client între bani am observat o bancnotă mai suspectă. Am observat că materialul nu seamănă cu cel original.

A doua bancnotă am observat-o când am fost la bancomat să depun banii, mi-a dat banii înapoi, mi i-a respins și am văzut că și aceea e falsă. Un coleg livrator la fel a pățit, un coleg din Baia Mare la fel a pățit la bancomat”, a spus un angajat pentru Știrile ProTV.

Polițiștii ne îndeamnă să fim vigilenți atunci când primim sume mari de bani și să ne uităm după elementele de siguranță. Dacă ceva pare suspect trebuie să mergem imediat la cea mai apropiată secție de poliție sau la o unitate bancară.

Internetul este împânzit de anunțuri cu bani falși

Pe site-urile din online s-a umplut peste tot de anunțuri unde sunt vândute bancnote false de 100 de lei. Vânzătorul susține că a făcut postarea doar pentru recuzită, chiar dacă seamănă identic cu cele reale. Cu toate acestea tranzacțiile sunt ilegale.

„Bancnotele sunt în atributul Băncii Naționale să le emită și să le pună în circulație, deci este strict interzis. Tehnologia necesară pentru tipărirea lor este destul de scumpă și inclusiv materialele din care se fac acești bani,  fotocopiatoarele moderne sunt destul de performanțe și te poți păcăli la prima vedere”, a spus pentru sursa citată Adrian Coroian, economist.

Unii dintre cei mai vulnerabili oameni sunt chiar bătrânii care pot fi păcăliți ușor. Printre cei care pot pica în plasă sunt și livratorii care se grăbesc și nu au timp să observe dacă bancnotele sunt false și nu au elemente de siguranță.

De asemenea, polițiștii au început o anchetă, iar cei care vor fi găsiți vinovați vor primi pentru punerea în circulație a valutelor falsificate închisoare de până la 10 ani.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page