Press "Enter" to skip to content

Românca măritată cu milionarul care deţine Statuia Libertăţii, declarații exclusive despre viața alături de american

După ce a anunțat că va fi mămică pentru a doua oară, Iasmina Milutinovici-Hill, românca măritată cu milionarul care deţine Statuia Libertăţii din New York, a venit în România să bucure de veste alături de familia ei. 

Timișoreanca a devenit celebră în 2018, când s-a căsătorit cu milionarul Bradford Aaron Hill, iar pozele de la nunta lor au făcut înconjurul lumii. Românca a ajuns la New York în 2014 și a lucrat la compania deținută chiar de cel care avea ulterior să-i devină soț. 

Iasmina a fost prezentă în platoul emisiunii “La Măruță” și a dat detalii despre povestea de dragoste pe care o trăiește alături de bărbatul care este cu 34 de ani mai mare decât ea. 

Cei doi au un băiețel, pe nume Michael, în vârstă de doi anișori, iar anul acesta vor deveni părinți pentru a doua oară. 

Dezinvoltă, tânăra 30 de ani a dezvăluit că duce o viață normală și că uneori mai există și certuri în familie. Cea care le strică liniștea soților Hill ar fi nimeni alta decât fosta soție a milionarului. 

“Nu e totul așa cum pare! Adică avem și noi momentele noastre, certuri, probleme. De vină e trecutul lui, care vine mereu peste noi. Asta e!”, a spus timișoreanca făcând referire la fosta nevastă a americanului. 

“Nu-i convine că fostul ei soț e cu una așa tânără. I-a zis multe. (…) M-a târât și prin tribunal. Am fost adusă la procesul de divorț”, a mai spus Iasmina, care este a patra nevastă a milionarului. 

“Celelalte două nu există în peisaj. Cea de-a treia o duce foarte bine! Păi e foarte bine să te măriți și să trăiești în New Jersey, de unde e el. Acolo totul e pro femei, adică legea. În caz de divorț, femeia ia 60% sau mai mult. Deci o duce bine. Nu din cauza banilor face asta. E doar plictisită”, a declarat Iasmina.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page