Press "Enter" to skip to content

POVESTEA TRISTĂ A LUI „NEA FANE”, BĂRBATUL INTERNAT DUPĂ UN AVC. CE S-A DESCOPERIT DUPĂ EXTERNARE: „DA, DAR SĂ-MI DEA ÎN CAP?”

“Nea Fane” are nevoie de ajutor, după ce a fost internat în urma unui AVC. Discuția dintre pacient și un alt bărbat te pune serios de gânduri. Este incredibilă drama prin care a trecut acesta. Se ține, însă, tare pentru familia lui.

Pe pagina de Facebook “Povestea Mea” este prezentat “Nea Fane”, un bărbat ajuns pe mâinile medicilor după ce a suferit un accident vascular cerebral. În continuare, vă prezentăm integral postarea care, cu siguranță, va emoționa fiecare cititor.

“Nea Fane, fără băuturică, da?”

Stând cu foile de externare în mână, tot le fluturam și încercam să le citesc ca și când aș fi priceput 3 boabe din cele scrise acolo. Doream doar să par inteligent, citind cu interes fiecare cuvânt în parte. Unele cunoscute, altele – nu.

– Nea Fane, fără băuturică, da?

– Domn’ Cristi… FĂRĂ!

… dar ăsta-i motiv să-mi dai în cap?

Și discuția a continuat fără să bag de seamă despre cele spuse. Cuvintele curgeau, frazele la fel de mult și tot întrebam dacă își aduce aminte ceva din cele relatate de mine sau momentul în care a fost luat de salvare. Încercam să-l scot din stare cu o glumă sau ceva să-l motiveze.

La un moment dat, am pus tăcere. Câteva secunde de pauză l-au făcut să mă întrebe: “La ce vă gândiți domne? Sunteți supărat?”

– Nea Fane, poți repeta cu datul în cap?

– Păi ăla e motiv să dai în cap?

Mă uitam la el, apoi în jur! Pe ideea: doar eu am înțeles asta sau vrea să spună altceva?!

– Cum Nea Fane .. să dea careva?

– Păi , da! POC! (și nu mai știu nimic)

(fiind în sat, într-un loc aproape de casă)

Copiii n-au știut nimic din cele întâmplate!

Începusem să tremur și tot răsuceam foaia pe toate părțile. “Bilet, externare ..” Ce se întâmplă? Multe idei alambicate, îl priveam într-una, nu pricepeam aproape nimic și tot repetam: “ce vrea să zică?”. Apoi am prins curaj:

“Nea Fane, mata ai venit aici în urma unui accident vascular cerebral (AVC), ai suferit un șoc. Te-au luat de la un spital, te-au dus la altul. Ce pot înțelege de aici? Acum încă porți trauma acelor clipe, lasă că trece și asta!”

– Trece domnu’ Cristi. Dar să mă omoare?

– Uite, ai scăpat! Nu ai murit!

– Și totuși, să-mi dea în cap?

“Am învățat o lecție: ascultă toate cuvintele până la capăt”

Repetatul ostentativ, mă pusese pe gânduri. Cât de șocat ar fi fost, nu avea de ce să spună asta într-una. Nu găseam nicio legătură cu motivul cunoscut al internării și știam în clar că trecuse prin altceva. Eram bulversat total!

În colțul din dreapta la codul 2, diagnostic: “Agresiune prin forță fizică”. Poftim? “Deviația septului nazal. Hematom subdural subacut stâng cu zone de resângerare”. Cât de necunoscător al oricărei idei sunt, reveneam într-una la primele cuvinte. Cum agresiune?

Recitind de cca 10 ori, l-am luat de mână și i-am zis: “Nea Fane, ce ziceai de dat în cap?”

– Domne, ascultați. Am simțit când m-a lovit și de atunci nu-mi aduc aminte, nimic!

Brusc, toate gândurile se resetaseră, nimic din ce știam nu mai avea legătură cu realitate și concluzionam rapid cele auzite. A fost la un pas de moarte în urma unei lovituri puternice. Cine, când, cum și în ce condiții: urmează să aflăm!

Mâine, vom merge împreună la IML. De acolo ar urma să aflăm un răspuns clar la toate întrebările și acele neclarități care m-au băgat în ceață. Dacă se adeveresc cele spuse de Nea Fane, nici nu vreau să-mi imaginez ce va urma. Sunt încrezător că totul va fi în cursul legal al lucrurilor și răspunsurile nu vor întârzia.

Astăzi am mai învățat o lecție: ascultă toate cuvintele până la capăt, s-ar putea să scoată la iveală fiecare rând al adevărului. Sunt zile întregi de când tot umblăm și ne rugăm la sfinți pentru ca acest om să-și vadă din nou copiii. Să aflăm într-o ultimă ordine de idei că acele zile de “necunoștere” .. au fost din altă cauză?

Mi-e greu când îmi amintesc că am fost nevoit să-i ascund adevărul lui Cosmin, când zâmbind îi spuneam: “lasă că este bine!” iar în mine plângea sufletul și nu știam dacă va scăpa!

Vă vom ține la curent cu cele întâmplate și ce am aflat, urmând să avem un lung drum de parcurs alături de Nea Fane și întreaga familie!>>, este postarea integrală.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

You cannot copy content of this page