Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Plan ROȘU de intervenție pe litoral! 58 de persoane au…

Zeci de apeluri la 112 după ce zeci de turiști au făcut toxiinfecție alimentară. Anchetă la un hotel de trei stele din Saturn.

Vacanța unor turiști aflați pe litoral a luat o turnură neașteptată chiar la începutul toamnei. După ce au mâncat în restaurantul hotelului din Saturn unde erau cazați, 58 de persoane au început să se simtă rău, printre acestea aflându-se și 11 minori. Situația a necesitat intervenția serviciilor medicale, iar șase dintre turiști au fost transportați la spital, întrucât simptomele lor deveniseră tot mai severe. Autoritățile sanitare din Constanța au deschis o investigație pentru a identifica sursa problemei și pentru a determina dacă există persoane sau instituții care pot fi considerate responsabile.

„Am crezut că mor”, a spus un turist, pentru Observator.
„Am mâncat la restaurant. Ne-am îmbolnăvit. Toată lumea este bolnavă în hotel”, a adăugat o femeie, pentru aceeași sursă.
„Dezastru! Eu de 20 de ani vin la mare, dar n-am întâlnit aşa ceva”, a mai precizat o persoană.

Seara ia o turnură neașteptată în stațiunea Saturn. La ora 20:28, dispeceratul de urgență primește mai multe solicitări prin 112, iar autoritățile decid să activeze Planul Roșu de Intervenție. Motivul: aproximativ 30 de persoane cazate la un hotel de trei stele au început să se simtă rău după ce au consumat alimente în restaurantul hotelului, unde turiștii beneficiau de servicii All Inclusive.

„Mâncarea e dezastru. Toată dimineaţa mi-a fost foarte foarte rău. Frisoane. Am pus pilota pe mine, acum vara la câte grade sunt”, a declarat un turist.

„Am mâncat un sos. M-a luat stomacul. După am avut frisoane”, a susţinut altă persoană.
„Am avut dureri abdominale foarte rele. După aia a început soţia cu vărsături, acum băiatul…”, a adăugat un bărbat.

58 de persoane au necesitat îngrijiri medicale
De la câteva zeci de persoane afectate, situația ajunge rapid la un bilanț mult mai mare. 58 de turiști au nevoie de asistență medicală, iar 11 dintre ei sunt copii. Pentru șase dintre pacienți, starea de sănătate este îngrijorătoare. Doi copii, trei femei și un bărbat sunt transportați la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, unde urmează să primească îngrijiri de specialitate.

„E vorba de 27 de persoane care prezintă simptome de toxiinfecţie alimentară”, a declarat Paul Foleanu, viceprimar Mangalia.
„Acuzau stări de rău, de greaţă, vomitături, mai ales în rândul copiilor, că aceştia au fost cei mai afectaţi. Dintre persoanele transportate la spital este şi o femeie însărcinată”, a explicat Alexandru Costache, ISU Constanţa.

Intervenția de urgență s-a desfășurat pe parcursul a două ore și 12 minute. La finalul acestei perioade, autoritățile au decis încheierea Planului Roșu. Echipa DSP Constanța a ajuns la hotel pentru a investiga cazul și a început recoltarea de probe. În timp ce inspectorii efectuau verificările necesare, în fața unității de cazare a izbucnit un conflict, iar situația a devenit tensionată.

„Au fugit încolo cu căruţurile cu mâncare. Au aruncat la gunoi mâncarea. Mâncarea s-a servit la prânz şi la cină”, a spus o femeie.

„Seara, după ce strângem bufetul, toată mâncarea se aruncă la gunoi. Ce pleacă cu mâncarea în partea cealaltă este mâncare care pleacă la personal. Aţi înţeles? Da, avem cazare de personal. Sunteţi bolnavi pentru că beţi foarte multe sucuri reci, mâncaţi ciorbe calde. V-aţi adus de acasă mâncăruri”, a subliniat Marius Tudorache, bucătar-şef, potrivit Observator.

Nemulţumirile turiştilor vizează şi condiţiile din hotel
Pe fondul incidentului alimentar, apar și alte nemulțumiri. Mai mulți turiști afirmă că experiența lor la hotel a fost afectată și de condițiile de cazare, pe care le consideră necorespunzătoare.

„Este un hotel pentru primul an închiriat de o societate. A fost închiriat la o societate comercială, având ca obiect de activitate Hoteluri şi Restaurante”, mai spune viceprimarul.

Experiența i-a făcut pe mulți dintre turiști să ia în calcul plecarea înainte de termen. Mai mult, câțiva dintre ei nu au mai așteptat și și-au făcut bagajele încă de aseară, pregătindu-se să părăsească hotelul.

„Trebuia să stau până vineri, dar nu mai am curaj să mănânc nimic de aici”, a declarat un turist, conform aceleiași surse.

Rămâne de văzut ce vor arăta probele recoltate. Rezultatele anchetei sunt așteptate pentru a stabili ce a provocat problemele de sănătate în cazul celor 58 de turiști.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *