Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Pe ce dată intră ajutorul de 400 de lei pentru pensionarii cu venituri mici! Anunțul făcut de Ministrul Muncii

Pensionarii cu venituri mici urmează să primească în luna decembrie un ajutor financiar în valoare de 400 de lei. Florin Manole, ministrul Muncii, a anunțat data la care urmează să fie livrați banii, dar și cine sunt cei care vor primi acest sprijin din partea statului român.

Când intră banii de 400 de lei

În luna decembrie, pensionarii cu venituri reduse vor primi ajutorul financiar de 400 de lei din partea statului român.

Potrivit Digi24, Guvernul a adoptat în luna martie proiectul care prevedea acordarea unui sprijin financiar de 800 de lei, în două tranșe, pentru pensionarii ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei. Suma este destinată achiziției de alimente sau mese calde.

Florin Manole a explicat:

„Legislația în vigoare spune că 400 de lei din cuantumul de 800 pentru pensionarii cu venituri sub 2.574 lei trebuie să ajungă o dată cu pensia din decembrie. Deci asta se va întâmpla, există buget, nu e nicio problemă. Legea în vigoare se va aplica.”

Prima tranșă a fost plătită în aprilie, înainte de Paște. A doua tranșă se virează în luna decembrie, odată cu pensiile.

În România sunt aproximativ 2,6 milioane de pensionari care se încadrează în acest plafon de venit.

Cine primește ajutorul de 400 de lei

Vor beneficia de această tranșă doar persoanele care îndeplinesc următoarele condiții:

• pensie lunară mai mică sau egală cu 2.574 lei
• persoana figurează în sistemul public de pensii
• tranșa de 400 de lei reprezintă partea a doua din sprijinul total de 800 de lei acordat în anul 2025

Ministerul Muncii confirmă: banii se livrează la timp

Ministerul Muncii a transmis că banii vor fi distribuiți conform calendarului și că măsura face parte din pachetul de protecție socială pentru anul 2025.

De asemenea, pensionarii vulnerabili vor primi lunar încă 50 de lei pentru plata facturilor la energie.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *