Tragedie în Spania. Un român și-a otrăvit fiicele de 2 și 4 ani, iar apoi și-a pus capăt zilelor ca pedeapsă pentru soția sa
Un bărbat de origine română, aflat în Spania, și-a otrăvit fetele de 2 și 4 ani. El s-a sinucis apoi, într-un gest considerat o pedeapsă pentru fosta sa soție.
Un român și-a otrăvit fiicele
Din cauza resentimentelor legate de faptul că aceasta l-a părăsit, bărbatul a vrut să se răzbune pe ea printr-un gest crunt. Garda Civilă a fost chemată în seara de duminică, 17 martie, și la fața locului, în casa din Las Alcubillas, a găsit trupurile celor două fetițe și al bărbatului român, conform raportului Diario de Almeira.
Tragedia a avut loc în jurul orei 22:30 într-o casă rurală din cartierul Alboloduy, aproape de gara Gérgal. Mama a fost cea care a alertat autoritățile, raportând că fostul ei partener și fiicele sale au consumat o substanță toxică.
La fața locului au intervenit Garda Civilă și o ambulanță medicală, însă nu au putut salva viața adultului și a copiilor, confirmând decesul celor trei.
Fetele petreceau weekendul cu tatăl lor la ferma din Las Alcubillas, după ce părinții lor nu mai locuiau împreună, iar acesta venise să le ia pentru a petrece timp cu ele.
O delegație a Guvernului din Almería a confirmat că mama, în vârstă de 23 de ani, se despărțise de bărbat cu ceva timp în urmă și avea plângeri anterioare pentru violență domestică, beneficiind de un ordin de restricție în cadrul sistemului Viogén.
Un membru al Guvernului a transmis condoleanțe familiei îndurerate
Delegatul adjunct al Guvernului la Almería, José María Martín Fernández, și-a exprimat profundul regret față de tragedia de duminică seara. Martín Fernández a solicitat prudență pentru investigația care se află în curs.
Garda Civilă a indicat că ipoteza cea mai plauzibilă privind cauza decesului se referă la ingestia unei substanțe toxice, însă a avertizat că trebuie să așteptăm autopsiile celor trei cadavre pentru confirmare.
De asemenea, autoritățile spaniole cercetează circumstanțele în care s-a produs tragedia pentru a stabili cu exactitate fiecare pas, iar primele rezultate vor fi obținute în viitorul apropiat, a transmis delegatul guvernului, potrivit presei locale.
Be First to Comment