Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Moarte misterioasă în Călărași! Fiica unui polițist, în vârstă de 26 de ani, găsită moartă în gară. Prezenta leziuni grave la nivelul capului

Fiica unui polițist, în vârstă de 26 de ani, găsită moartă în gară. Andreea Ioniță a fost puternic lovită la cap, la o distanță de 20 metri de Gara Ciulnița. Ea se întorcea de la Constanța, iar în jurul orei 23:00, cu doar câteva minute înainte să ajungă în Ciulnița vorbea prin apel video cu sora ei.

Fiica unui polițist, în vârstă de 26 de ani, găsită moartă în gară. Serviciul de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Călărași se concentrează asupra unui incident tragic, care a avut loc aproape de mijlocul nopții.

Din păcate, Andreea Ioniță a fost găsită decedată în urma unei lovituri puternice la cap.

Fiica unui polițist, în vârstă de 26 de ani, găsită moartă în gară

Conform unui comunicat de presă al polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Ciulnița, oamenii legii au fost sesizați la 6 septembrie de către un bărbat că fiica sa nu a coborât din trenul de călători care circula pe ruta Mangalia-București, neștiind nimic despre ea.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, cercetările fiind încă în desfășurare.

Tot noaptea trecută, în jurul orei 21:20, ISU Călărași a intervenit la o altă solicitare în Sărulești Gară, acolo unde un tânăr de 24 de ani din Teleorman a fost lovit de tren, după ce a fost surprins pe calea ferată. Tânărul nu a mai putut fi salvat.

Mai multe din Fără categorieMai multe articole în Fără categorie »

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page