Ministrul Muncii a făcut noi declarații cu privire la renegocierea Planului Național pentru Dezvoltare și Reziliență pentru pensii. Marius Budăi a precizat că nu susține amendamentul Partidului Național Liberal privind reducerea CAS cu 5%.
Ce spune Ministrul Muncii despre reducerea CAS cu 5%
Marius Budăi a declarat că o decizie cu privire la reducerea CAS cu 5%, amendament din partea PNL, se va lua în prima ședință a coaliției. Ministrul Muncii a spus că nu a depus el acel amendament și că în coaliție nu s-a discutat asta până astăzi, când a fost luată în vedere la nivel de informație. Oficialul a fost ferm și a spus că nu susține reducerea CAS cu 5%. Iată o parte din declarația Ministrul Muncii:
“Nu susţin”. “Şi nu susţin exact din ceea ce am spus mai devreme, că acel transfer către Pilonul II va vitregi de o sumă de bani Pilonul I şi nu cred că este momentul acum să vitregim suplimentar Pilonul I de pensii, cu o altă reducere. Dar, repet, este o decizie politică, eu v-am spus părerea mea personală”, a precizat Marius Budăi.
Precizăm faptul că PNL, în frunte cu Florin Cîțu, au depus două amendamente la proiectul de lege pentru modificarea Codului Fiscal, pentru a sprijini angajații, prin diminuarea Contribuției pentru Asigurări Sociale (CAS) de la 25% la 20% şi prin majorarea contribuţiei la Pilonul II de pensii, de la 3,75% la 4,75%.
Primul amendament modifică Legea privind Codul fiscal, scăzând cu 5 procente contribuțiile datorate de către persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției asigurărilor sociale, de la 25%, cât este în prezent, la 20%. Ne propunem, astfel, să creștem veniturile nete ale tuturor angajaților, eliminând taxarea excesivă a contractelor de muncă, a precizat deputatul PNL Gheorghe Pecingină pe Facebook.
Anunțul Ministrul Muncii cu privire la renegocierea PNRR pentru pensii
Marius Budăi a declarat ferm că nu renunță la renegocierea PNRR, precizând că a găsit la nivelul Uniunii Europene, aliați foarte importanți în acest sens. Ministrul Muncii susține renegocierea PNRR pentru ajustarea procentului din PIB alocat pensiilor, fiind susținut de către PSD în frunte cu președintele Marcel Ciolacu.
Potrivit spuselor lui Marius Budăi, a început următorul pas mare pentru reformarea sistemului de pensii din România, precizând că acordul de asistență financiară cu Banca Mondială a fost semnat.
Be First to Comment