Press "Enter" to skip to content

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu: „Rusia este aproape de gurile Dunării. Evident, suntem îngrijorați”

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat joi seara, la postul public de televiziune, că interesele de securitate ale României în Marea Neagră sunt afectate în acest moment și autoritățile de la București privesc cu îngrijorare prezența Rusiei aproape de gurile Dunării.

„Faptul că Rusia este aproape de gurile Dunării și dacă ne gândim și la posibila dezvoltare spre Odesa și încoace, oricum se află pe Insula Șerpilor, încă nu s-a tranșat

acolo bătălia, sunt 22 de mile marine până la granița României, înseamnă că interesele noastre de securitate în Marea Neagră sunt afectate în acest moment și evident că suntem îngrijorați”, a declarat ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu.

Potrivit lui Dîncu, majoritatea miniștrilor Apărării care au vizitat țara noastră au admis că îngrijorarea este una firească și că „avem dreptate de data aceasta”.

Ministrul Apărării: „Nu s-a tranșat bătălia acolo. Interesele noastre de securitate în Marea Neagră sunt afectate”  

„Am fost cu mai mulți miniștri ai Apărării la Mihail Kogălniceanu. Majoritatea miniștrilor Apărării din Marea Britanie, din Belgia, Olanda, Italia, Germania care au fost acolo au arătat că îngrijorarea noastră este una firească și că avem dreptate de data aceasta, și s-au arătat, bineînțeles, îngrijorați și de faptul că Marea Neagră nu este deschisă de fapt circulației internaționale”, a explicat ministrul Apărării.

Potrivit ministrului Apărării, sunt puține șanse, totuși, să vedem un conflict în această zonă- gurile Dunării sau Republica Moldova.

„Cred că nevoia pe care o are Republica Moldova din această perspectivă, în momentul ăsta, este de ajutor umanitar și de sprijin pentru integrarea europeană. Asta este cel mai important lucru”, a mai spus Vasile Dîncu.

„Pe de altă parte, faptul că Rusia este aproape de gurile Dunării și dacă ne gândim și la posibila dezvoltare spre Odesa și încoace, oricum se află pe Insula Șerpilor, încă nu s-a tranșat acolo bătălia, sunt 22 de mile marine până la granița României,(…) înseamnă că interesele noastre de securitate în Marea Neagră sunt afectate în acest moment și evident că suntem îngrijorați”, a precizat Dîncu, joi seară, la TVR.

Se așteaptă summit-ul NATO de la Madrid

Vasile Dîncu a detaliat că grupul de luptă de la Mihail Kogălniceanu, care a venit prin Comandamentul european al forțelor armate condus de Franța este complet.

„Avem 500 de militari francezi, avem acolo 300 de militari belgieni, avem și olandezi. Cred că la acest grup urmează să vină, să se completeze și ultima variantă cu militarii portughezi”.

„Actualitatea este pentru celălalt battle group, cel care a fost stabilit odată cu cele 4 de prezență înaintată în Bulgaria, România, Ungaria și Slovacia, deci cele care completează cumva battle group-uri- cele 4 existente înainte mai înspre nord- cu încă 4 înspre sud, unde din nou Franța este națiune lider, în care Franța a anunțat deja prezența Belgiei, a Olandei, avem și alte propuneri. Însă, în principiu, Franța fiind națiunea cadru, negociază și alege partenerii pe care și-i ia”, a subliniat oficialul român.

„Intenționăm ca până în iunie, spre finalul lui iunie, când se va stabili acel concept strategic nou prin Summitul NATO de la Madrid, să avem în principiu, în mare, definitivate toate condițiile și toată organizarea acestui battle group și probabil că, până în vară, până în iulie sau august, să avem și prezența trupelor pe teritoriul nostru. De regulă, s-a produs destul de repede”, a subliniat Dîncu, referindu-se la sosirea regimentului american din Germania.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

You cannot copy content of this page