Mihai Bobonete are o carieră de succes și îl cunoaște o țară întreagă datorită rolului din „Las Fierbinți’. Oriunde s-ar duce, actorul e asaltat de fani care vor să facă poze cu el, iar de cele mai multe ori le face pe plac și stă la discuții. Nu la fel procedează în momentele când e însoțit de copiii săi, Octavian și Maria, și a explicat de ce.
Mihai și Cătălina Bobonete se cunosc din adolescență și s-au căsătorit în 2003. Au o căsnicie discretă și foarte rar avem ocazia să-i vedem împreună la evenimente. Din rodul iubirii lor au rezultat doi copii – Octavian (născut în 2002) și mezina Maria (venită pe lume în 2004).
Mihai Bobonete spune că e recunoscut de fani chiar și atunci când merge în străinătate. De cele mai multe ori, actorul se oprește la discuții și face poze, însă nu procedează la fel când e însoțit de fiul și fiica sa. Iar asta se întâmplă pentru că n-ar vrea să-și neglijeze copiii și să-și mute atenția în altă parte.
„Da, lumea mă recunoaște oriunde merg, atât în străinătate, cât și aici. Plus că noi nu am mers în locuri atât de exclusiviste. Noi dacă am mers în Grecia, am fost pe Kassandra și pe Sithonia sau în Thassos, și prin Spania și prin Italia. Pe unde merg, da, mă recunoaște lumea. Dacă sunt amândoi copiii cu mine, nu prea fac poze și explic de ce. Dacă mă opresc să fac o poză, spun: nu pot și nu fac poze când sunt cu copiii, nu mai întreabă omul de ce, pentru că înțelege. Când ai doi copii, atenția trebuie să fie asta’, a spus actorul pentru ciao.ro.
În afara momentelor când e însoțit de copiii săi, Mihai Bobonete spune că vorbește mereu cu fanii și nu refuză să facă facă.
„Acum au crescut, e mai simplu, dar când erau mici, am avut momente în mall în care m-am oprit să fac o poză cu cineva și în secunda doi nu mai era niciun copil lângă mine. Bun, ești în mall, o să zici: Bobo, dar unde credeai că se duc? Nu contează, ca părinte… De obicei, când sunt însoțit de copii, refuz să fac poze, plus că nici pe ei nu vreau să îi expun. Ei nu fac meseria mea și atunci mă cam feresc. Dar câteodată fac poze și când sunt cu copiii sau le explic copiilor și dacă și ei sunt de acord, mă retrag și fac o poză. În general, când nu sunt cu copii, fac poze cu toată lumea. Nu cred că e cineva care să mă fi oprit vreodată pe undeva să nu fi făcut o poză sau să nu stau de vorbă sau să strâng mâna, nu’, a mai adăugat el pentru sursa citată.
Be First to Comment