Celebrul comediant Doru Octavian Dumitru este încă profund afectat de urmările atacului celebral suferit în toamna anului 2025, motiv pentru care și-a anulat mai multe spectacole.
Doru Octavian Dumitru a venit cu un mesaj sincer pentru toți cei care l-au susținut în ultimul an, mărturisind că a trecut prin cele mai dificile momente din viața sa.
Comediantul a vorbit despre suferință, fragilitate, curaj și recunoștință. Într-o postare, acesta a împărtășit o parte din situația grea prin care a trecut după accidentul vascular cerebral, vorbind despre o recuperare dificilă, despre temerile unui om pus în fața unei încercări neașteptate și despre sprijinul celor care i-au fost aproape atunci când a avut cea mai mare nevoie.
„Pentru mine a trecut un an de când a trebuit să reînvăț să pășesc, să gândesc, să vorbesc din nou. Un an în care a trebuit să îmi regăsesc curajul pentru a merge mai departe. Mai ales să-mi liniștesc minunea copilului din mine care s-a trezit speriat, tot încercând să-l ajute pe omul mare care și-a pierdut echilibrul. Încă mai avem de lucru. Dar nici măcar o clipă nu a trecut peste mine în tot acest răstimp, în ciuda stângaciilor, confuziilor, durerilor și temerilor trăite, fără a avea sufletul plin de recunoștință pentru toți cei care mi-au fost alături”, a spus Dumitru, mărturisind cât de grea a fost lupta și ce drum lung a fost nevoit să parcurgă pentru a-și recăpăta abilitățile.
Dincolo de cuvintele unui artist cunoscut pentru umorul său, mesajul lasă să se vadă experiența unui om care a fost nevoit să-și regăsească echilibrul, răbdarea și încrederea în propriile puteri.
„Cel mai sfâșietor gând mi-a fost acela că nu am să mai fiu în stare să trăiesc alături de dumneavoastră bucuria râsului”, a scris acesta în mesajul său.
Artistul recunoaște că drumul nu s-a încheiat și că mai are de muncit pentru a-și regăsi echilibrul.
„Încă mai avem de lucru”, a mărturisit el, într-o formulare simplă, dar care spune multe despre lupta ce continuă și despre faptul că recuperarea nu se desfășoară întotdeauna atât de repede pe cât și-ar dori.






Fii primul care comentează