Categories: Fără categorie

La ce vârstă poţi lăsa copilul singur acasă. Ce prevede legea

Marea dilemă a tinerilor din România este dată de paşii pe care aceştia îi au de urmat după ce devin părinţi şi ce indică legea în această direcţie.

Deşi România nu mai străluceşte de mult la capitolul natalitate, în fiecare lună se nasc, totuşi, mii sau zeci de mii de copii, iar tinerii care devin părinţi au o mare dilemă în legătură cu paşii pe care îi au de urmat în creşterea acestora.

Sigur, până la doi ani, măcar teoretic, copilul ar trebui să fie în mod constant în atenţia a cel puţin unuia dintre părinţi, dar ulterior situaţia se schimbă radical, pentru că părinţii sunt obligaţi să-şi schimbe programul în funcţie de necesităţile copilului şi de programul pe care acesta îl are la creşă, grădiniţă sau şcoală.

Există o vârstă legală la care poţi lăsa copilul singur acasă?

În principiu, nu există o lege care să specifice în mod expres vârsta legală de la care poţi lăsa copilul singur acasă. Totul este la latitudinea părinţilor, mai ales că aceştia răspund pentru eventualele incidente în care este implicat copilul sau care sunt provocate de copil.

Totuşi, specialiştii recomandă ca un copil să nu fie lăsat singur pe o perioadă lungă de timp, dacă are până în 12 ani, sau să nu fie lăsat singur pe o perioadă lungă de timp, noaptea, dacă are până în 16 ani.

Ce prevede legea în alte ţări

În general, situaţia diferă de la o ţară la alta. Totuşi, în Europa, cel puţin, cele mai multe dintre state lasă totul la latitudinea părinţilor şi percepţia acestora dacă micuţii sunt pregătiţi sau nu să rămână singuri acasă.

Pe de altă parte, în multe state din Statele Unite ale Americii situaţia este reglementată prin lege. Astfel, în funcţie de statul în care se află, o persoană ştie că nu îşi poate lăsa copilul supravegheat dacă nu are măcar 6, 8, 10, 12 sau 14 ani. Cifra exactă diferă de la un stat la altul.

Când este pregătit un copil să rămână singur acasă

Părinţii unui copil au de luat în calcul mai mulţi factori când stabilesc momentul în care consideră că micuţul poate să rămână singur acasă. Părinţii trebuie să se gândească, printre altele, la gradul de maturitate arătat de copil, la gradul de disciplină sau la gradul de responsabilitate.

Pe de altă parte, specialiştii susţin că, indiferent de situaţie şi de decizie, părinţii trebuie să fie atenţi şi la diferite aspecte „tehnice” când vine vorba de lăsat copilul singur acasă. Când spunem aspecte „tehnice” ne gândim la elemente care ţin de siguranţa casei, funcţionarea alarmei de incendiu sau îndepărtarea obiectelor periculoase, accesul la un telefon, în caz de necesitate, accesul uşor la mâncare şi apă, etc.

BREAKING NEWS

Recent Posts

Cât de des ar trebui să faci duș după 65 ani ca să iți protejezi pielea!

După ce trecem de 65 de ani, rutina de îngrijire a corpului trebuie adaptată schimbărilor…

23 de ore ago

Primăria Capitalei ar putea fi desființată, iar funcția de primar general ar urma să…

România se pregătește pentru o transformare administrativă majoră, care ar putea schimba complet harta țării.…

23 de ore ago

Da, e adevărat! La doar 50 de ani, Fuego are…

Paul Surugiu, cunoscut sub numele de Fuego, a sărbătorit recent o dublă aniversare: 50 de…

23 de ore ago

Ei sunt soții uciși în propria casă de fostul ginere. Emilia și Sorin au fost găsiți…

Doi români, împușcați mortal în SUA de fostul ginere. Bărbatul s-ar fi sinucis după atac.…

23 de ore ago

Trei zile de concediu în plus pentru angajați

Autor: Cristina Mocanu 23 sep 2026 Un proiect de modificare a Codului muncii propune trei…

23 de ore ago

Din păcate, este adevărat! De pe patul de spital, Naomi a…

Naomi, fosta concurentă de la „Casa iubirii”, sezonul 4, a trecut printr-o experiență neașteptată, dar…

23 de ore ago