Unul din cele mai îndrăgite cupluri ale emisiunii „Casa iubirii” și-a spus adio. Daniela și Valentin au pus punct unei relații frumoase, construită pas cu pas încă de la începutul sezonului 5 al emisiunii matrimoniale.
Fanii emisiunii sunt încă în stare de șoc, după ce Valentin a hotărât să pună capăt relației cu Daniela. În ultima perioadă, relația dintre cei doi era la marginea prăpastiei, iar motivul despărțirii ar fi diferența de maturitate dintre cei doi, după cum a mărturisit Valentin în emisiune.
Ce a făcut Valentin, la scurt timp după despărțirea de Daniela
Valentin, extrem de activ pe rețelele sociale, a ales să își închidă contul de Instagram, decizie care vine imediat după ce s-a despărțit de iubita lui. Motivul pentru care a făcut acest lucru nu a fost încă dezvăluit de concurent.
Contul de TikTok este, însă, activ, dar Valentin nu a transmis niciun mesaj în mediul online după ce a pus punct relației.
Mesajul transmis de Daniela, după despărțire
Contrar acestuia, Daniela a postat un mesaj cu subînțeles după ruptură. Blondina a realizat un TikTok în care tristețea i se poate citi cu ușurință pe chip. Tânăra s-a filmat pe melodia lui Călinacho: „Uneori”, în versurile căreia pare să se regăsească. Totodată, Daniela pare că a vrut ca mesajul piesei să ajungă și la Valentin.
„Știu că totu-i trecător
E mult mai bine pentru noi
Și nu-nseamnă că-mi este dor
Doar că mai stau și mă gândesc uneori”, este fragmentul muzical care rulează pe fundalul videoclipului postat de Daniela pe contul ei oficial de TikTok.






Fii primul care comentează