Categories: Fără categorie

Încă o tragedie pe râu. Cel puţin 21 de morţi, majoritatea copii, după ce o barcă s-a răsturnat în India

O barcă supraîncărcată s-a răsturnat în estuarul unui râu din sudul Indiei. Bilanţul provizoriu este de 21 de morţi, dar foarte probabil numărul acestora va creşte.

Cel puțin 21 de persoane au murit după ce o barcă turistică plină s-a răsturnat în statul Kerala din sudul Indiei. Numărul morților ar putea crește, deoarece eforturile de salvare sunt în desfășurare şi deşi ambarcaţiunea a fost scoasă la mal, mai multe persoane sunt date dispărute.

În barcă era un număr dublu de pasageri, raportat la capacitate

Supraaglomerarea a făcut ca barca cu etaj să se răstoarne, a declarat pentru Reuters Abdul Nazar, subintendent al poliției din districtul Malappuram, unde s-a produs tragedia. Se pare că la bord se aflau peste 50 de persoane, adică mai mult decât dublul capacităţii.

Prim-ministrul indian Narendra Modi și-a exprimat imediat condoleanțe într-o postare pe Twitter, spunând că este „îndurerat de pierderea de vieți omenești”.

Mulți oameni au fost prinși sub barcă, iar întunericul a împiedicat eforturile de salvare, potrivit presei locale. Printre victime se numără femei și copii, care se află în vacanță în această perioadă a anului.

Pe lângă cei 21 de morţi declaraţi oficiali, cel puțin patru persoane care au fost transportate la spital sunt în stare critică, a declarat ministrul sportului și pescuitului din Kerala, V. Abdurahiman.

Mulți dintre pasageri nu purtau veste de salvare în momentul incidentului, le-au declarat supraviețuitorii reporterilor locali ajunşi la faţa locului. Numărul exact al celor dispăruți nu este încă foarte clar, astfel că autorităţile nu au emis încă o informare în acest sens.

Accidentul s-a petrecut la Tanur, un oraş de coastă din districtul Malappuram, în locul în care râul Poorapuzha se varsă în Marea Arabiei. Ambarcaţiunea s-a răsturnat la ora locală 19.00, iar lăsarea întunericului a îngreunat operațiunile de salvare.

Tot din cauza supraîncărcării s-a produs şi tragedia din 30 aprilie, de pe râul Mureş, unde 12 persoane au ajuns în apă după răsturnarea unei bărci. Doi bărbaţi şi un copil şi-au pierdut viaţa, iar doii copii sunt încă daţi dispăruţi.

Tragedia s-a petrecut după o petrecere la iarbă verde. Trei familii care și-au petrecut ziua la iarbă verde au dorit să continue petrecerea la o terasă aflată pe malul celălalt al Mureşului. Toate cele 12 persoane s-au înghesuit într-o barcă şubredă, care s-a răsturnat însă la câţiva metri de mal, din cauza curenților puternici.

BREAKING NEWS

Recent Posts

S-A AFLAT! MOTIVUL pentru care Daniela vrea să-l dea în judecată pe Valentin…

În ediția de vineri a emisiunii matrimoniale „Casa iubirii”, Daniela îl va amenința pe Valentin.…

5 ore ago

ALERTĂ în Neamț!

Fragmente de dronă găsite în Neamț shutterstock O descoperire neobişnuită a fost făcută joi, 5…

5 ore ago

Anca Alexandrescu îi cere public lui George Simion explicații despre relația cu Marcel Ciolacu și despre…

Anca Alexandrescu îl acuză public pe George Simion și solicită explicații clare despre legătura sa…

5 ore ago

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) introduce noi taloane de pensie, de culoare mov, pentru o…

Casa Națională de Pensii Publice introduce începând cu luna noiembrie un nou model de taloane…

5 ore ago

Toți românii trebuie să știe! Actele de identitate…

Senatul a aprobat un proiect de lege care prevede trimiterea de notificări electronice către cetățeni…

5 ore ago

Jaf de 1 milion de euro la vila din Portugalia a jurnalistei Ana Maria Gheorghe. Claudiu Pătrașcu, fostul crai de Dorobanți, e principalul…

Claudiu Pătraşcu, fostul crai de Dorobanți, este suspect în cazul unui jaf de un milion…

5 ore ago