Lumea filmului este îndoliată în aceste zile după moartea a două cunoscute actrițe. Ece Irtem, o figură emblematică a serialelor turcești, s-a stins din viață luni, la doar 35 de ani. Câteva zile mai târziu, o altă veste tristă vine din America, unde Daviegh Chase, o tânără actriță de aceeași vârstă a încetat din viață.
Potrivit publicației TMZ, actrița Daveigh Chase și-ar fi pierdut viața marți, cauza decesului fiind asociată cu meningită și o infecție în sânge. Conform acelorași informații, complicațiile septice ar fi dus în cele din urmă la insuficiența funcțiilor organismului. Iubitul ei ar fi confirmat vestea tragică.
Potrivit surselor citate de TMZ, actrița de 35 de ani a fost internată la începutul acestei luni într-un spital din Los Angeles în urma unor probleme legate de malnutriție.
Familia acesteia ar fi lansat, potrivit TMZ, și o campanie GoFundMe.
Daveigh Chase a devenit cunoscută la o vârstă foarte fragedă la Hollywood, fiind apreciată pentru rolul lui Lilo din filmul de animație Disney „Lilo & Stitch” (2002). Ea a fost, de asemenea, vocea în limba engleză a personajului Chihiro Ogino în versiunea americană a filmului „Spirited Away”.
Pentru publicul pasionat de filme horror, Chase este cel mai des asociată cu rolul Samarei, antagonista din celebrul film „The Ring” (2002), interpretare care i-a adus și un MTV Movie Award pentru „cea mai bună antagonistă”.
Începând din 2006, actrița a avut un rol recurent în serialul HBO „Big Love”, unde a interpretat personajul Rhonda Volmer și a apărut în mai multe episoade de-a lungul celor cinci sezoane ale producției.
De-a lungul carierei, actrița a mai apărut în producții precum „Donnie Darko”, „Beethoven’s 5th”, „Sabrina, the Teenage Witch”, „ER” și „Mercy”.






Fii primul care comentează