Press "Enter" to skip to content

„Îmi este frică să nu ia foc cavoul…”. Tatăl Denisei Răducu nu își poate reveni din șoc nici la cinci ani de la moartea artistei

Tatăl Denisei Răducu nu își poate reveni din șocul trăit după ce fiica lui a încetat din viață. Artista a murit la vârsta de 27 de ani, pe 23 iulie 2017, după ce s-a luptat cu o boală crâncenă. Emilian Răducu își plânge fiica și susține că merge des la mormântul acesteia, deoarece îi este teamă să nu ia foc cavoul. În urmă cu trei ani, locul de veci al regretatei artiste a ars ca o torță.

Denisa Răducu a fost una dintre cele mai apreciate artiste de muzică de petrecere de la noi din țară. Deși avea o carieră de succes și era îndrăgită de toată lumea, Denisa a fost diagnosticată cu cancer la ficat, iar care a răpus-o în 2017. Au trecut cinci ani și jumătate de la moartea sa, dar familiai ei nu își poate reveni după șocul trăit.

Tatăl artistei, Emilian Răducu nu își poate alina dorul de fiica sa și mărturisește că merge deseori la mormântul acesteia. În anul 2020, cavoul artistei a luat foc, iar acum bărbatul se teme să nu se întâmple același lucru.

Tatăl Denisei Răducu nu își poate reveni din șoc nici la cinci ani de la moartea artistei

Denisa Răducu sau Denisa Manelista, așa cum o știau fanii din întreaga țară, s-a stins din viață la vârsta de 27 de ani. Cântăreața a reușit să aibă o carieră de succes și muncea foarte mult pentru a-și ajuta familia. Din păcate, o boală necruțătoare avea să-i curme viața, iar în 2017 a plecat dintre  noi. La cinci ani și jumătate, tatăl artistie, Emilian Răducu își plânge  fiica și nu poate trece peste moartea acesteia.

„Ce să fac? Sunt cu serviciul, cu casa, cu ale mele. Nu am cum să trec niciodată peste moartea fiicei mele. Au trecut cinci ani și jumătate, de atunci, foarte greu, inexplicabil de greu. De când s-a întâmplat tragedia asta…din două în două zile merg la cimitir la ea să îi aprind o lumânare pentru că îmi este frică să nu ia cavoul foc…știți povestea cu cavoul care i-a luat foc după ce a fost înmormântată, în primul an de la o lumânare, nu? A fost un șoc pentru mine’,  a declarat tatal artistei pentru click.

Tatăl Denisei Răducu: Mi se rupe inima de dorul fiicei mele’

Emilian Răducu merge deseori la mormântul fiicei sale și susține că îi este extrem de dor de Denisa. Bărbatul a mărturisit că are multe tablouri cu fiica sa în casă și nu vrea să aibă poze în telefon cu mormântul fiicei sale.

Mi se rupe inima de dorul fiicei mele, dar nu am ce să fac, trebuie să accept viața asta care nu este de multe ori corectă. Atunci când merg la cimitir la ea nu îi fac poze la mormânt pentru că nu pot să le am în telefon. Mi se rupe sufletul dacă găsesc așa imagini cu ea în telefon. Am tablouri cu Denisa în casă, atunci când era bine, era pe scenă, era veselă și aranjată. Nu îmi doresc să am imaginea ei altfel’, a mai spus bărbatul pentru sursa citata.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page