Categories: Fără categorie

Greșeala pe care o faci când aprinzi lumânări la biserică. Preoții spun că îl superi pe Dumnezeu dacă…

Este percepută greşit în prezent semnificaţia aprinderii unei lumânări. Se zice că Dumnezeu nu se uită la mâini pline, ci la mâini curate. Este o realitate neluată în seamă de unii credincioşi.

Prima condiţie este în acest sens rugăciunea. Nu se ia azi în consideraţie că dacă flacăra naturală este atât de importantă, atunci cu atât mai mult flacăra minţii este benefică şi strict necesară, ca factor de progres, civilizaţie, cultură şi spiritualitate. Dimpotrivă, întunericul material şi spiritual este aducător de moarte, pustietate, tristeţe şi nerodire, , potrivit ortodox.md.

Lumânarea care se aprinde în biserică de către un credincios are un caracter de jertfă. Lumânările sunt închinate ca prinos lui Dumnezeu, din munca sau agoniseala credincioşilor. Cumpărarea lor şi dăruirea la altar înseamnă un act de jertfă, adică de a rupe din ceea ce este al tău, subţiind egoismul şi dezvoltând virtutea milosteniei.

Din alt punct de vedere, această jertfă constituie împlinirea unei necesităţi sufleteşti a credinciosului, de face ceva pentru Dumnezeu şi Biserică.

Tot lumânarea este o formă a comuniunii cu Dumnezeu, prin care credinciosul îşi exprimă credinţa şi mulţumirea faţă de El. În faţa lumânării aprinse credinciosul se simte ca şi în faţa sfintelor icoane – în legătură cu Dumnezeu.

Prin arderea lumânărilor, însăşi materia, sfinţită astfel, prin oferirea ei lui Dumnezeu, participă la adorarea Lui şi cinstirea sfinţilor. În acelaşi timp, lumânarea este un simbol al comuniunii cu cei vii şi cei morţi  pentru care ne rugăm şi mijloc de a ni-i face prezenţi şi a intra în legătură cu ei.

BREAKING NEWS

Recent Posts

Ai trecut de 60 de ani? Cele 5 drepturi LEGALE pe care mulți români nu știu că le au!

Dacă ai trecut de 60 de ani sau urmează să ajungi la această vârstă, este…

6 ore ago

Emilia Ghinescu, atac DUR către unii colegi de breaslă! ” RUȘINE să vă fie! Nu aveți niciun Dumnezeu!” Artista a anunțat că…

Emilia Ghinescu, mesaj tranșant pentru unii dintre colegii ei. Ce le-a transmis artista extrem de…

6 ore ago

A murit Kimmarie Johnson, actrița din „Beverly Hills, 90210”

Autor: Diana Bostan 06 nov 2026 Lumea cinematografiei este în doliu după moartea actriței Kimmarie…

6 ore ago

Până când se plătește, de fapt, CASS la pensii? Ce spune legea

Pragul de 3.000 de lei, de la care se începe reținerea contribuției la asigurările sociale…

6 ore ago

„Ești în drum cu lumină. Ai grijă de mine de sus!” Anca Țurcașiu a anunțat că…

Artista și-a adus aminte îndurerată de faptul că și-a pierdut mama și a postat o…

6 ore ago

Cine ar putea fi viitorul președinte al României? Anunțul făcut de Tanczos Barna…

Tanczos Barna, fost vicepremier, a declarat că are speranțe că UDMR ar putea da un…

6 ore ago