Lumea cinematografiei este în doliu după moartea actriței Kimmarie Johnson, care s-a stins din viață la vârsta de 50 de ani. Vestea tristă a fost făcută publică de nepoata sa, Rhonda, care a dezvăluit că artista avea probleme grave de sănătate, legate de inimă.
Actrița a murit miercuri după-amiază, după ce a ajuns la spital. În urma investigațiilor medicale, aceasta fusese diagnosticată cu un anevrism cardiac, notează TMZ. Potrivit informațiilor transmise de nepoata sa, inima vedetei a încetat să mai bată.
Rolurile care au făcut-o cunoscută pe Kimmarie Johnson
Kimmarie Johnson era cunoscută publicului pentru apariția sa în celebrul serial „Beverly Hills, 90210”, producție în care și-a făcut debutul în actorie, în 1998, interpretând personajul Jane. Ulterior, a continuat să primească roluri în producții de televiziune și lungmetraje.
De-a lungul carierei, actrița a demonstrat că poate aborda personaje diferite. În serialul „V.I.P.” a interpretat-o pe Pamela Anderson, iar în anul 2000 a apărut în comedia „Dude, Where’s My Car?”, unde a jucat alături de Ashton Kutcher și Jennifer Garner.
Filmografia sa mai cuprinde producții precum „Break A Leg”, „Gang Warz”, „Spanish Fly”, „Shadow Fury” și „The Summer of Massacre”.
Drumul către Hollywood nu a fost însă unul lipsit de obstacole. Kimmarie Johnson povestea că a ales să se mute în Los Angeles fără să aibă cunoștințe în oraș, încercând să își construiască singură o carieră în industria cinematografică.
Înainte de a deveni actriță, aceasta obținuse un rezultat important în lumea concursurilor de frumusețe. În 1993, a câștigat titlul Miss Pennsylvania USA și a ajuns până în finala competiției Miss USA.
Povestea de familie a actriței Kimmarie Johnson
Dincolo de activitatea profesională, viața personală a vedetei a fost marcată de momente dificile. Kimmarie Johnson a fost mamă surogat pentru fiica fratelui său mai mare, Rhonda, cea care a făcut publică vestea morții sale.
Actrița a avut și un fiu împreună cu Ahamefula Elenwata Nwede.
În anul 2003, Kimmarie Johnson a trecut printr-o pierdere devastatoare: fratele său a murit cu doar șapte zile înainte de nașterea fiului ei. Un an mai târziu, actrița și-a pierdut și mama, răpusă de cancer.
Dacă ai trecut de 60 de ani sau urmează să ajungi la această vârstă, este…
Emilia Ghinescu, mesaj tranșant pentru unii dintre colegii ei. Ce le-a transmis artista extrem de…
Pragul de 3.000 de lei, de la care se începe reținerea contribuției la asigurările sociale…
Artista și-a adus aminte îndurerată de faptul că și-a pierdut mama și a postat o…
Tanczos Barna, fost vicepremier, a declarat că are speranțe că UDMR ar putea da un…
În multe case din România, aprinderea candelei în fața icoanei este un obicei vechi și…