Fostul prefect de Giurgiu, Corneliu Mincă, a fost lovit de o barcă de agrement în timp ce înota în Dunăre. Conducătorul ambarcațiunii era beat
Corneliu Mincă, în vârstă de 63 de ani, a fost lovit de o ambarcațiune în timp ce înota în Canalul Sfântul Gheorghe al Dunării, în apropierea unei plaje din Giurgiu.
Conducătorul ambarcațiunii, în stare de ebrietate
Fostul prefect de Giurgiu a sfârșit în urma accidentului. Autoritățile au fost sesizate printr-un apel la 112. Medicii ajunși la fața locului i-au oferit victimei îngrijiri medicale, însă bărbatul nu a mai putut fi salvat.
„La data de 1 august a.c., ora 17.50, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Transporturi Giurgiu au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că o ambarcațiune ar fi acrosat o persoană care înota in Canalul Sfântul Gheorghe al fluviului Dunărea, zona plaja veche, din municipiul Giurgiu”, a transmis IPJ Giurgiu.
La locul incidentului autoritățile au constatat faptul că ambarcațiunea era condusă de către un bărbat în vârstă de 40 de ani. În urma unor verificări, acesta deținea permis de conducere pentru ambarcațiuni de agrement, însă barca nu era înregistrată.
De asemenea, polițiștii l-au supus pe bărbat la o testare cu aparatul etilotest. A reieșit o valoare de 0.04 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge.
„In urma verificarilor efectuate, a reiesit faptul ca ambarcatiunea era neinregistrata, iar in urma testarii cu aparatul etilotest, a reiesit o valoare de 0,04 mg/l alcool pur in aerul expirat, barbatul in cauza fiind transportat la spital, in vederea recoltarii probelor biologice de sange pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemei”, a adăugat sursa citată.
IPJ Giurgiu a transmis că se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și arborare fără drept a pavilionului român ori punerea în exploatare sau navigație a unei nave neînregistrate.
Barcă răsturnată pe Dunăre
Un alt incident a avut loc în zona Sfântul Gheorghe, unde o ambarcațiune de agrement cu patru persoane la bord s-a răsturnat la aproximativ 70 de metri de mal.
Autoritatea Navală Română a reacționat în legătură cu acest eveniment după ce salvatorii s-au prezentat imediat în zonă și au salvat persoanele căzute în apă.
„Faptul că toate purtau veste de salvare a contribuit esențial la prevenirea unei tragedii. Niciuna dintre persoanele salvate nu a necesitat îngrijiri medicale. Cei patru turiști implicați în eveniment sunt din județul Prahova și se aflau în vacanță la Sfântu Gheorghe.
Din primele cercetări, cauza evenimentului este o greșeală de manevră, ambarcațiunea fiind surprinsă de valuri din lateral, ceea ce a dus la răsturnarea acesteia. Ambarcațiunea a fost adusă și acostatată în siguranță la mal”, au mai menționat reprezentanții ANR
Be First to Comment