Personalul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare trece prin momente triste după moartea Florentinei Capac, pe care cei care au cunoscut-o o alintau „Pușa”.
De-a lungul activității sale, aceasta a ocupat postul de asistentă-șefă la Secția Ortopedie-Traumatologie, unde s-a remarcat atât prin pregătirea profesională, cât și prin felul său de a fi.
Anunțul făcut de reprezentanții spitalului
Anunțul dispariției a fost primit cu multă tristețe de foștii colegi, care au transmis un mesaj de condoleanțe în memoria sa. Reprezentanții spitalului au vorbit despre pierderea suferită de întreaga echipă medicală.
Cei care au lucrat alături de Florentina au evidențiat impactul pe care aceasta l-a avut asupra colectivului, amintindu-și de dedicarea și omenia de care a dat dovadă. În mesajul lor, colegii au transmis și un gând de susținere familiei îndurerate.
„Întregul colectiv al Spitalului Județean de Urgență Satu Mare și al secției Ortopedie-Traumatologie își exprimă profundul regret și compasiunea pentru trecerea în neființă a colegei noastre, fostă asistentă șefă Capac Florentina (Pușa). Ne unim gândurile și rugăciunile în sprijinul familiei greu încercate, căreia îi transmitem sincere condoleanțe! Amintirea profesionalismului și a bunătății ei va rămâne mereu cu noi. Odihnă veșnică!.”, se arată în mesajul transmis de reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Satu Mare.





Fii primul care comentează